USR acuză PSD că și-a bătut joc de sănătatea românilor în toate cele 14 mandate în care Ministerul Sănătății a fost condus de miniștrii săi, incompetența, delăsarea, dezinteresul lor față de sistemul de sănătate făcând ca mii de români să fie nevoiți să se trateze în străinătate.
Conform datelor oficiale, România a acumulat, la finalul anului 2023, o datorie totală de aproximativ 350 de milioane de euro către spitalele din state europene, o sumă imensă care reprezintă tratamente medicale pe care românii le-au primit în străinătate deoarece nu au avut în țară condițiile necesare pentru a se trata. În tot acest timp, numărul de spitale promise de PSD a scăzut de la 8 spitale regionale la 6 pentru ca azi să rămână în discuție, în mod real, doar 3 spitale regionale.
Starea precară a sistemului medical din România, transformat în pușculița de partid a PSD, a făcut ca mulți dintre noi să își caute salvarea în afara granițelor. Din cei 35 de ani trecuți de la Revoluție, jumătate dintre miniștrii Sănătății au fost de la PSD, însumând peste 16 ani de indiferență față de români.
Deputatul USR Adrian Wiener, fost director de spital în Arad, arată că suma datorată de România către furnizorii de servicii medicale din Europe este echivalentul a 8 spitale „Dăruiește Viață”.
„Lipsa de viziune, lipsa măsurilor concrete pentru dezvoltarea și diversificarea asistenței medicale împing românii să își caute dreptul la viață în străinătate. Și aici vorbim în mare majoritate de intervenții sau proceduri care nu se efectuează în România. Nu de mofturi sau teama de nosocomiale. Vorbim de consecința (in)deciziilor politice, traduse în mortalitate și suferință evitabile și, iată, de căutarea salvării în alte țări”, spune Adrian Wiener.
La rândul său, deputatul USR Emanuel Ungureanu, membru al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, spune că bugetul CNAS, instituție aflată în subordinea lui Marcel Ciolacu, este direcționat, din cauza incompetenței și a nepăsării, către spitalele din Spania, Italia sau Germania.
„Bugetul CNAS este în pragul falimentului din două motive: este prost gestionat și insuficient finanțat. Ministerul Sănătății condus de cel mai leneș ministru din istoria României, Alexandru Rafila, nu a fost capabil să organizeze programe de specializare a medicilor în disciplinele deficitare astfel încât să investim mai degrabă în supraspecializarea cadrelor medicale în spitale performante din Occident decât să plătească la nesfârșit tratamente scumpe în spitale performante din străinătate”, afirmă deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Emanuel Ungureanu aduce aminte că ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, a renunțat inclusiv la 740 de milioane de euro din PNRR pentru construirea de spitale noi, dublul sumei pe care o datorează statul român unor sisteme medicale care prețuiesc cu adevărat viața celor care apelează la serviciile lor.
„Zilele trecute, majoritatea PNL-PSD a respins în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților reforma USR a Pilonului 2 în Sănătate, adică dreptul cetățeanului român de a-și alege un asigurător și spargerea monopolului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, mai spune Emanuel Ungureanu.
USR vrea ca Românii să beneficieze de un sistem medical sigur, accesibil și performant, nu de promisiuni deșarte.
În domeniul sănătății, USR propune crearea unui Fond Național pentru Marea Infrastructură din Sănătate pentru construirea și dotarea de spitale noi; dezvoltarea de programe de screening și depistare precoce oncologică cu acces universal și echitabil; înjumătățirea perioadei care trece între aprobarea terapiilor oncologice noi de către Agenția Europeană a Medicamentului și disponibilitatea lor în România; spargerea monopolului Casei Naționale de Sănătate și asigurarea de pachete de servicii diverse și personalizate, centrate pe pacienți.