USR: PSD încearcă iar să-i păcălească pe pensionari, doar-doar aceștia o să le mai dea votul

USR: PSD încearcă iar să-i păcălească pe pensionari, doar-doar aceștia o să le mai dea votul

Senatoarea USR Violeta Alexandru acuză PSD că „muncește la legi din care aplică doar ce îi convine, când îi convine și doar pentru voturi”, încercând, încă o dată, să-i păcălească pe pensionari.

Într-o postare pe rețele de socializare, Violeta Alexandru spune că nici Marcel Ciolacu și nici PSD nu au o viziune clară despre cum trebuie să funcționeze bine un sistem de pensii, nepăsându-le nici de pensionarii care-și primesc deja pensiile și cu atât mai puțin de viitorii pensionari, schimbând regulile și prorogând termenele de pus în plată imediat ce își văd că și-au atins interesul electoral.

„Când prevederile sunt în lege și oamenii știu de ele și le cer, ceea ce înseamnă valorificare drepturi legitime, PSD este deranjat. PSD vrea să dea ajutoare, să le intre pensionarilor în cap că LI SE DĂ. Nu că au drepturi. Se vede cu ochiul liber că PSD îi manipulează. Acest partid este de trei ani la putere, deci și anul trecut, în 2024. Chiar cu prim-ministru de la PSD și cu ministrul Muncii de la PSD. Au făcut o lege în care spuneau, că doar nu îi durea gura, că indexează pensiile de la 1 ianuarie 2025. Nu e greu de văzut că au mințit. CU CÂT SE INDEXEAZĂ nu este clar, sunt acolo niște prevederi alambicate din care oamenii nu vor înțelege nimic. Intenționat au făcut asta!”, susține Violeta Alexandru.

Senatoarea USR atrage atenția că, în mod normal, pensionarii trebuie să beneficieze de prevederi clare și simple ca să știe chiar ei cu cât se indexează pensiile, nu să fie bulversați cu prevederi alambicate, pe care nu le înțelege nimeni.

„Acum, PSD condiționează formula de indexare a pensiilor începând cu 2025 de media inflației pe ultimii doi ani SAU de cât s-a încasat la buget. Între timp, prin ordonanța cunoscută drept ordonanța-trenuleț, PSD a spus că nu mai indexează deloc, căci au și trecut alegerile, dar și dacă ar face-o, la un moment dat, tot nu e clar CU CÂT. De unde să știe pensionarul cât s-a încasat la buget, și, de fapt, ce vină are el că Guvernul a guvernat prost, economia este la pământ cocoșată de taxe și nu au fost încasări?”, mai spune Violeta Alexandru.

La rândul său, senatorul USR Cristian Ghinea susține că legea dată de PSD, care promitea creșterea pensiilor de la 1 ianuarie, a fost „obișnuita țeapă electorală” din moment ce deja Marcel Ciolacu spune că indexarea se va face din septembrie.

„Să vezi ce-o să se bucure când aud că se măresc pensiile. Ianuarie, septembrie, ce mai contează? Apoi, ministrul Finanțelor de la UDMR declară că el nu știe ce declară oral Ciolacu, el face bugetul fără creștere nici în septembrie. El lucrează cu cifre, Ciolacu are doar vorbe. În concluzie, pensionarii iar primesc înainte de alegeri o promisiune, adică o țeapă”, mai spune Cristian Ghinea.