USR îl cheamă pe premierul Marcel Ciolacu la „Ora Guvernului” în Parlament, pe 3 martie 2025, pentru a da explicații despre relațiile sale cu grupul Nordis și despre zborurile de lux plătite din bani furați de la români.
„România nu poate continua cu un premier care zboară pe banii mafiei imobiliare și refuză să dea explicații de luni de zile. Marcel Ciolacu trebuie să vină în Parlament și să spună adevărul: cine i-a plătit avioanele private? Ce datorii politice are față de rețeaua Nordis? Cum a ajuns să o promoveze pe Laura Vicol în funcția de președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților?”, a declarat Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR.
De luni întregi, presa dezvăluie detalii despre legăturile directe dintre Marcel Ciolacu și rețeaua Nordis. Premierul României a zburat în avioanele private a grupului care a păgubit mii de investitori români și în care procurorii DIICOT au confirmat o schemă de fraudă de proporții uriașe, iar pentru toate astea trebuie să răspundă.
În loc să ofere răspunsuri clare, Marcel Ciolacu se ascunde și speră că românii vor uita. USR nu va lăsa acest subiect să fie îngropat!
De ce aceste beneficii nu apar în declarațiile de avere ale premierului? Ce legături financiare și politice are Marcel Ciolacu cu grupul Nordis? Cum au ajuns instituții precum ANAF și ANPC să protejeze afacerile dubioase ale Laurei Vicol în loc să apere românii păgubiți?
„Situația României este grea. Oamenii care țin economia în spate, antreprenorii, sunt îngrijorați. Peste 80.000 de firme au fost radiate în 2024, cu 16% mai mult decât anul precedent. Prețurile continuă să crească. Extremismul riscă să acapareze țara, iar partenerii străini ne privesc cu neîncredere. Am fost aduși aici de coaliția Ciolacu-Iohannis. Acum avem nevoie de un premier credibil, care să inspire încredere, nu de unul care protejează rețelele corupte și mafiote”, a adăugat Ionuț Mosteanu.
Marcel Ciolacu nu mai are credibilitate, este esențial pentru democrația românească să vină în Parlament și să dea explicațiile pe care toată lumea le așteaptă. România trece printr-un moment complicat și este nevoie de calm, dar și de adevăr și transparență pentru ca cetățenii să-și recapete încrederea în instituții.