Partidul Uniunea Salvați România solicită Guvernului Grindeanu și Ministrul Muncii să lanseze o consultare publică reală pe tema legii salarizării unitare, astfel încât să se ajungă la un acord social și politic național pe o lege esențială în România.
„Este evident că această lege a fost elaborată în cadrul Guvernului, dar ea este prezentată ca o inițiativă a parlamentarilor PSD. Modul acesta de acțiune a fost ales în mod cinic pentru a eluda legea. Decât să dezbată o lege care impactează direct 1,2 milioane de cetățeni și indirect întreaga piață a muncii, Guvernul alege să ocolească procedura impusă de Legea 52 / 2003 privind transparența decizională”, a declarat Cristian Seidler, deputat USR.
USR nu va susține proiectul de lege prezentat de PSD în condițiile în care acesta nu conține o analiză a impactul financiar asupra bugetului și are la bază date incomplete despre posturile și salariile din domeniul public.
Partidul Uniunea Salvați România susține elaborarea pe termen lung a politicilor salariale, dar pe baza unui acord politic național, ceea ce nu se obține printr-un simulacru de consultare, limitată la o săptămână, fără să existe o certitudine că opiniile și propunerile transmise sunt luate în considerare la momentul depunerii oficiale la Parlament a legii. Deja mai multe grupări sindicale – Cartel Alfa, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și Federația Sindicatelor Pro Administrație din România – au cerut demisia ministrului Muncii, Olguța Vasilescu, pentru neimplicarea actorilor sociali în procesul de elaborare a proiectului.
În acest context, USR va organiza săptămâna viitoare o dezbatere publică la care va invita reprezentanți ai tuturor părților interesate și afectate, inclusiv sindicate și asociații patronale. În urma dezbaterii, parlamentarii USR vor pregăti o serie de amendamente la proiectul de lege.
Deputatul Cristian Seidler a declarat că USR va cere abrogarea pensiilor speciale pentru parlamentari, întrucât se consideră vechime în muncă perioada petrecută într-o funcţie publică, și prelungirea programului de lucru faptic al Parlamentului, astfel încât să fie justificată creșterea indemnizației aleșilor, dacă aceasta va fi votată.
„Noi nu simțim nevoia de a avea aceste majorări salariale și nu am cerut acest lucru. În schimb, vom cere, dacă tot primim bani mai mulți, măcar să lucrăm de valoarea banilor respectivi. La Parlament se lucrează luni, marți și eventual miercuri. În rest, activitatea în comisii de miercuri și joi este mai degrabă inexistentă, iar vineri avem program în teritoriu. Vom cere încă o dată să lucrăm măcar opt ore pe zi, cum lucrează toți ceilalți angajați și din sectorul public și din sectorul privat”, a conchis deputatul USR Cristian Seidler.