Partidul Uniunea Salvați România lansează un nou avertisment la adresa Ministerului Sănătății pe tema vaccinurilor, în condițiile în care în ultima săptămână alți trei copiii au murit de rujeolă și medicii au identificat peste 65 de cazuri de cazuri noi.
Săptămâna trecută, ministrul Sănătății a promis că va rezolva în procedură de urgență achiziția vaccinurilor ROR, după ce stocurile s-au terminat deja în zece județe din țară. Până în prezent, Direcțiile Sanitare Județene nu au primit un calendar oficial al aprovizionării cu vaccinul ROR, în afară de un e-mail vag în care se afirmă că situația va fi rezolvată. Din păcate, vor mai urma săptămâni în care copiii nevaccinați nu vor avea acces la vaccin, iar numărul cazurilor de rujeolă și al victimelor va crește.
„Este inadmisibil ca în plină epidemie de rujeolă să nu existe o celulă de criză la Ministerul Sănătății sau dacă există să nu știm de existența ei. Încă sperăm ca ministrul Florin Bodog să înțeleagă situația dramatică în care ne aflăm și să ia toate măsurile necesare pentru a stinge focarele de epidemie din țară. Propunem înființarea unei celule de criză, accelerarea și transparentizarea procedurii de achiziție, alocarea de fonduri suplimentare și sprijinirea medicilor de familie în teritoriu, și nu în ultimul rând, informarea publicului despre evoluția epidemiei,dublată de o campanie de educare despre necesitatea vaccinării. Termen – o săptămînă. Dacă aceste măsuri nu vor fi luate, USR va cere demisia ministrului Sănătății, Florin Bodog”, a declarat Tudor Pop, deputat USR și membru în Comisia de sănătate.
Citește și: USR solicită Ministerului Sănătății să ia urgent măsuri contra epidemiei de rujeolă
În contextul epidemiei de rujeolă, ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică o lege a vaccinării în care nu există nicio formă de sancțiuni la adresa celor responsabili de nevaccinarea copiilor: minister, Direcții Sanitare Județene, medici de familie, părinți.
„USR salută depunerea legii vaccinării în dezbatere, dar adevărul este că actualul Ministru al Sănătății și echipa sa au avut la dispoziție un draft al legii vaccinării elaborat de guvernul Cioloș, despre care știm că a primit avizul direcțiilor de specialitate din minister și pe care Florin Bodog ar fi trebuit să-l pună în dezbatere publică imediat ce a ajuns în funcția de ministru. În schimb, în plină criză, a preferat să mai aștepte trei luni de zile pentru a veni cu o variantă șchioapă a legii, care nu rezolvă aproape nimic și care va duce la o altă epidemie. Poate chiar mai dramatică decat epidemia de rujeolă”, a declarat Tudor Pop, deputat USR și membru în Comisia de sănătate.
USR va sprijini legea vaccinării și va promova în perioada următoare o serie de amendamente care introduc și sancțiuni în proiectul de lege. În acest sens, va fi organizată o primă dezbatere pe 26 aprilie la grupul parlamentar USR la care vor fi invitați toți decidenții și factorii implicați în domeniul vaccinării.