Sesizare CCR: PSD vrea să simplifice revizuirea Constituției

Sesizare CCR: PSD vrea să simplifice revizuirea Constituției

Partidul Uniunea Salvați România a depus, marți, o sesizare la Curtea Constituțională ce vizează modificarea și completarea Regulamentului Senatului cu privire la procedura de revizuire a Constituției.

„Coaliția majoritară PSD – ALDE a instituit în Parlament o manieră de legiferare neprofesionistă care se răsfrânge asupra multor legi, cum este Legea Salarizării, dar și asupra altor hotărâri, regulamente și acte normative. Unele dintre acestea au fost emise de curând și, pentru că încălcă în mod grav și flagrant legea, USR le-a contestat la Curtea Constituțională. În ultima sesizare, USR semnalează tentativa coaliției majoritare PSD – ALDE de a simplifica practic procedura de revizuire a Legii fundamentale, care încalcă prevederile constituționale”, a explicat deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia juridică.

Sesizarea are ca obiect Hotărârea Senatului nr. 37/2017 privind modificarea și completarea Regulamentului Senatului, iar principalele motive invocate sunt încălcarea prevederilor art. 150 și 151 din Constituție.

Astfel, unul dintre amendamente prevede ca inițiativele de revizuire a Legii Fundamentale trebuie depuse obligatoriu la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, în condițiile în care Constituția nu conține o regula expresă în acest sens și permite depunerea inițiativelor la Biroul Permanent al oricăreia dintre cele doua Camere ale Parlamentului. Astfel, se nesocotește caracterul special al procedurii de revizuire a Constituției, diferită de procedura aplicabilă legilor ordinare și organice, pentru adoptarea cărora Legea fundamentală impune o anumită ordine de sesizare a Camerelor, prima fiind Camera de reflecție, iar a doua fiind Camera decizională.

Totodată, un alt amendament prevede ca respingerea de către Senat a unei inițiative de revizuire a Constituției adoptate anterior de Camera Deputaților conduce la încetarea procedurii legislative, contrar dispozițiilor constituționale care permit reîntoarcerea inițiativei respinse la cealalta Cameră, în vederea medierii, respectiv a celor care prevăd ca inițiativa să fie votată în sedința comună dacă medierea eșuează, caz în care este necesară întrunirea voturilor a cel puțin 3/4 din numărul parlamentarilor în funcție pentru adoptare.

Juriștii USR sunt vigilenți și vor semnala fiecare derapaj de la litera si spiritul legii, precum și de la procedurile care trebuie respectate în cadrul Parlamentului, recurgând atunci când este cazul la sesizarea Curții Constituționale.