Uniunea Salvați România a depus azi o acțiune în instanță la adresa primarului general Gabriela Firea, pentru calomnie. În urma incidentelor petrecute la ședința Consiliului General al Municipiului București din 8 iunie 2017 – în care mai mulți cetățeni au solicitat să asiste la ședință și au fost împiedicați de polițiștii locali să intre în sală – primarul Gabriela Firea a făcut declarații calomnioase la adresa USR, atât în media cât și prin intermediul comunicatului de presă oficial emis de municipalitate.
În calitatea ei de primar și funcționar public, Gabriela Firea a diseminat informații mincinoase, deși cunoștea caracterul fals al acestora. Afirmațiile primarului sunt de natură să-i învrăjbească pe cetățenii Capitalei, de aceea este de condamnat faptul că tocmai primarul general, în exercitarea atribuțiilor sale, alege să creeze tensiuni în rândul populației, mințind cu bună știință.
USR nu a avut niciun rol în aducerea cetățenilor respectivi la ședința consiliului, în afara gestului făcut pe loc de către colegii noștri Alexandru Gâdiuță și Ana Ciceală, de a încerca să-i convingă pe polițiști să le deschidă ușa oamenilor. În acel moment, Alexandru Gâdiuță a fost agresat de către polițiști, la fel ca și cetățenii care aveau tot dreptul legal să asiste la ședință. Din filmările făcute de mai multe persoane din diverse unghiuri se poate vedea clar cine pe cine agresează.
Comportamentul Poliței Locale este reminiscent Miliției ceaușiste. Colegul nostru Alexandru Gâdiuță a fost agresat de polițiști deși, în momentul agresiunii, apăra în calitate de consilier drepturile cetățenilor și respectarea legii. Poliția locală nu asistă la ședințele Consiliului General pentru a bloca accesul cetățenilor, ci din contră, ca să vegheze la binele cetățenilor prezenți. USR se va adresa superiorilor polițiștilor prezenți ieri la ședintă pentru a sancționa comportamentul acestora. În cadrul anchetei penale urmează să se stabilească în ce temei au acționat politiștii locali, ce ordine scrise sau verbale au primit și de la cine.