Prima dezbatere USR din seria ”Educația, încotro?”: a fost lansată o inițiativă legislativă pentru introducerea în școli a educației pentru sănătate

Prima dezbatere USR din seria ”Educația, încotro?”: a fost lansată o inițiativă legislativă pentru introducerea în școli a educației pentru sănătate

Uniunea Salvați România a organizat, miercuri, prima dezbatere din seria evenimentelor ”Educația, încotro?”. Dezbaterea și-a atins scopul, conturând o serie de inițiative legislative pe care parlamentarii USR le vor depune în perioada următoare.

Direcțiile strategice ale inițiativelor USR în Educație vor viza combaterea abandonului școlar, reorganizarea învățământului privat, introducerea educației pentru sănătate în școli, depolitizarea sistemului de învățământ.

În cadrul dezbaterii, deputata USR Cristina Iurișniți a prezentat o primă inițiativă legislativă care propune introducerea educației pentru sănătate în sistemul preuniversitar pentru a promova principiul prevenției în societatea românească.

”Ne dorim copii sănătoși și informați. Totul pornește de la Educație! Avem nevoie de educație alimentară, dar și de educație sexuală pentru elevi și liceeni. Să nu uităm că suntem pe primul loc în Europa la numărul de sarcini accidentale în rândul adolescentelor. Vrem ca o dată la 4 ani, acest opțional existent în oferta educațională națională să se aplice la nivelul ciclului primar, gimnazial și liceal, elevii având astfel acces la informații din surse sigure”, a explicat deputata USR Cristina Iurișniți, membru în Comisia de educație.

Reprezentanții societății civile prezenți la dezbatere au cerut transparentizarea și depolitizarea învățământului prin modificarea prevederilor ce țin de organizarea concursului pentru directori de școli, iar parlamentarii USR și-au asumat elaborarea unei inițiative legislative care să elimine posibilitatea managementului școlar de a deține funcții de conducere în partide politice.

Totodată, în urma dezbaterii organizate de USR se va redacta o Rezoluție, ce va constitui un punct de plecare în ceea ce privește dezvoltarea viitoarelor proiecții asupra Legii Educației ce urmează să fie adoptată în 2018.

La dezbatere au participat mai multe organizații non-guvernamentale din domeniul Educației și Sănătății, alături de deputați și senatori USR. Din partea ministerului Educației a fost la dezbatere secretarul de stat Petru Andea. El a apărat poziția oficială a ministerului, dar s-a arătat deschis să colaboreze și să susțină din perspectiva obiectivelor comune inițiativele legislative USR.