Decizia de astăzi a Curții Constituționale a României potrivit căreia există un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Administrația Prezidențială îl transformă pe președintele țării într-un simplu notar și anulează autoritatea CSM.
Uniunea Salvați România consideră că decizia de astăzi a CCR, care ar trebui să fie garantul suprem al respectării principiilor constituționale, ne arată că aceasta a renunțat la rolul său, câtă vreme a acceptat să se pronunțe asupra unui conflict politic stârnit de coaliția de guvernare.
“Decizia CCR se înscrie în lupta PSD pentru a trece toate instituțiile statului român pe persoană fizică. Se pare că au reuşit să pună mâna şi pe Curtea Constituţională. Este de neconceput ca la 11 ani de la aderarea la UE şi la mai puţin de un an distanţă de preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, interesele personale ale lui Tudorel Toader şi Liviu Dragnea să ducă România într-o perioadă în care numirile de procurori erau stabilite în ședințele PSD. Decizia de astăzi nu este deloc despre România, ci despre confiscarea politică a statului. PSD încearcă să îl transforme pe președintele României într-un notar care să fie obligat să parafeze orice decizie aberantă pe care o vrea un ministru. Dacă nu au putut să impună românilor un președinte care să reprezinte interesele PSD, încearcă să îl scoată din schemă pe cel votat de aproape 7 milioane de cetățeni, prin amputarea atribuțiilor instituției prezidențiale”, a declarat Dan Barna, președintele USR.
Ce s-a întâmplat astăzi este încă o dovadă că Liviu Dragnea, Tudorel Toader şi ceilalți acoliţi ai lor vor cu orice preţ să ne scoată afară din Uniunea Europeană. Să nu uităm că scoaterea de sub control politic a numirilor de procurori s-a numărat printre condițiile esenţiale pentru aderarea României la UE, iar acum PSD ne-a mai apropiat cu câţiva kilometri de graniţa de est a democraţiilor europene. Decizia de azi, când un ministru al justiției decide numirea și revocarea înalților procurori când vrea el, aruncă România în situația în care era înainte de reforma justiției din anii 2004-2005, iar asta este de neacceptat.