Uniunea Salvați România critică vehement decizia CCR în privința protocoalelor secrete încheiate între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații.
Decizia de astăzi demonstrează că CCR s-a transformat într-o suprainstanță de judecată în România. Judecătorii CCR au anulat practic decizia Curții de Apel București care stabilise că protocoalele nu sunt acte administrativ-normative. Astfel, deciziile unor politruci ajung mai importante decât cele ale judecătorilor și subminează întregul sistem de justiție din țara noastră. Mai grav este că ordinul lui Dragnea devine de astăzi mai important decât o decizie judecătorească, iar justiția își pierde puterea în România.
”Un conflict juridic între instituții înseamnă un blocaj, nu a existat niciun blocaj instituțional din cauza protocoalelor, iar aceste protocoale nu au avut valoare de lege. Este foarte grav că judecătorii CCR admit conflicte politice, nu juridice, inventate de politicieni cu probleme penale”, a declarat deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia juridică.
Uniunea Salvați România avertizează că este posibil ca această decizie să stea la baza unei alte inițiativei legislative a PSD-ALDE care sa ducă la nulitatea probelor obținute cu ajutorul SRI, dar și la revizuirea unor sentințe definitive.
Nu mai este vorba doar de lupta politică, ci de siguranța României. USR îi cere președintelui Iohannis să convoace de urgență referendumul pe justiție și face apel la toți parlamentarii pentru a declanșa modificarea Constituției astfel încât să fie modificate criteriile de alegere a judecătorilor CCR și pentru a stabili o serie de limite unei instituții care în loc să apere democrația din România, a ajuns la cheremul lui Liviu Dragnea și subminează justiția.