Uniunea Salvați România transmite că legea recursului compensatoriu în urma căreia au fost eliberați mai repede din închisori peste 14.000 de deținuți a fost votată de PSD-ALDE-UDMR la Camera Deputaților, for decizional în procesul de adoptare a legii.
USR subliniază că a și contestat la CCR legea recursului compensatoriu, pe data de 18 mai 2017, după ce PSD-ALDE-UDMR au măcelărit legea și au oferit beneficii pentru infractori, hoți, criminali și corupți!
USR amintește că proiectul în forma inițială, care a fost votat și de USR în Senat, pe 13 martie 2017, era total diferit față de forma în care a fost votat la Camera Deputaților. Deoarece, pe data de 26 aprilie 2017, proiectul a fost măcelărit în Comisia Juridică a Camerei Deputaților prin amendamentele depuse de deputații PSD, ALDE și UDMR, USR a votat, în unanimitate, împotrivă!
PSD-ALDE-UDMR legea la Camera Deputaților, după votul de la Senat, prin adăugarea a 43 de amendamente:
1) PSD a propus dublarea numărului de zile acordate pentru detenție în condiții improprii de la 3 la 6, fără niciun studiu de impact referitor la numărul de deținuți care ar fi urmat să fie eliberați în baza acestei legi.
2) La Camera Deputaților, pe lângă situația cazării într-o celulă care asigură o suprafață egală sau mai mică de 4 m.p./deținut, PSD a introdus 5 situații noi pentru recursul compensatoriu, respectiv lipsa accesului la activități în aer liber, lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație, lipsa temperaturii adecvate a camerei, lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază precum și a cerințelor de igienă, precum și existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție.
3) Şi, foarte important, în loc să se verifice, de la caz la caz, fiecare celulă în care au stat infractorii, PSD a “extins” verificarea la tot penitenciarul. Practic, dacă într-o singură celulă dintr-un penitenciar există igrasie, toți deținuții vor putea ieși mai repede pentru condiții improprii.
4) A fost crescut numărul de zile considerate ca fiind executate pe baza muncii neremunerate prestate în detenție.
PSD-ALDE-UDMR au măcelărit legea înainte de vot prin amendamente. Asta pentru că strategia și scopul PSD este guvernarea pentru infractori. USR este singurul partid din România care luptă pentru statul de drept și atrage atenția asupra derapajelor PSD-ALDE din justiție.
Legea este o grațiere mascată formulată și votată de PSD-ALDE-UDMR!