Curtea Constituțională a României a admis, miercuri, în unanimitate, sesizarea USR în legătură cu Legea privind declasificarea unor documente, stabilind, totodată, că legea este neconstituțională în ansamblul său. Legea fusese inițiată de președinții celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și, respectiv, Călin Popescu Tăriceanu și viza desecretizarea hotărârii CSAT nr. 17/2005 și, automat, a tuturor protocoalelor secrete încheiate în baza acesteia, inclusiv a protocoalelor încheiate de SRI cu instituțiile din sistemul judiciar.
“Vedem o nouă decizie care arată incompetența legislativă a șefilor PSD și ALDE și a întregii armate de parlamentari obedienți care votează fără să gândească. Dacă nu pot face legi constituționale, nici când încearcă să își șteargă propriile caziere, nu ne putem aștepta sa facă legi corecte pentru toți românii”, transmite deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu, membru în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.
Legea ar fi dus la revizuirea tuturor deciziilor judecătorești în dosarele în care au fost instrumentate probe obținute în baza acestor protocoale, inclusiv în dosarele în care a fost cercetat/condamnat și Liviu Dragnea.
Penalii din coaliția PSD-ALDE s-au ferit să ceară desecretizarea protocoalelor prin Hotărâre de Guvern, unde fiecare semnatar și-ar fi asumat cu nume și prenume responsabilitatea juridică, și au încercat să se ascundă în spatele unui vot secret, în Parlament.