Unele spitale din regiunea Moldovei vor putea fi închise, dar numai în urma deciziei autorităților locale

Unele spitale din regiunea Moldovei vor putea fi închise, dar numai în urma deciziei autorităților locale

Senatorul USR Dan Lungu a cerut lămuriri, într-o interpelare, Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, în legătură cu situația Masterplanului Regional pentru servicii de sănătate al Regiunii de Nord-Est. În răspunsul primit, semnat de Dan Dumitrescu, Secretar de Stat, coordonator al Compartimentului Relația cu Parlamentul al Ministerului Sănătății, acesta spune că niciun spital din regiunea Moldovei nu va fi închis, această decizie aparținând autorităților locale în subordinea cărora spitalele se află,  și menționează că fiecare spital va trebui să prezinte o strategie proprie de dezvoltare care va fi dezbătută, ulterior, fie la nivel local, județean sau chiar național, la Ministerul Sănătății.

Reprezentanții Ministerului au fost prezenți la Iași în cursul lunii februarie pentru a prezenta Masterplanul Regional pentru servicii de sănătate al Regiunii de Nord-Est iar, mai apoi, în presa locală au fost publicate unele dintre modificările importante ale unităților medicale din județ. Printre ele s-au numărat „reducerea numărului de paturi ale Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie Cuza Vodă”, „transformarea Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie Elena Doamna într-o altă unitate sanitară” sau „transformarea Spitalului de Boli Cronice din Târgu Frumos într-un centru ambulatoriu independent”.

Astfel, senatorul Dan Lungu a întrebat Ministrul Sănătății care sunt, punctual, modificările aduse tuturor unităților medicale din județul Iași și a cerut motivarea și argumentarea necesității lor. „Schimbările din Masterplanul Regional pentru servicii de sănătate al Regiunii de Nord-Est, pe baza căruia s-au vehiculat tot felul de lucruri privind modul în care spitalele ieșene, și nu numai, vor fi modificate, privesc toți cetățenii care vor fi afectați de implementarea acestuia. În articolele recente din presă au apărut deja informații care spun că unul dintre spitalele subordonate Consiliului Județean, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie «Elena Doamna», își va închide curând porțile. Astfel că, odată desfășurate prezentările, eu cred că o comunicare constantă și cât mai transparentă a celor discutate și a evoluției lucrurilor este esențială”, a menționat Senatorul USR Dan Lungu.

În urma întâlnirii de la Prefectura Iași, dintre reprezentanții administrației publice locale, ai Ministerului Sănătății și ai responsabililor din sănătate, cei prezenți au decis ca fiecare spital din județele Moldovei să prezinte o strategie proprie care, mai apoi, să fie dezbătută și implementată. „Masterplanul general de servicii de sănătate pentru Regiunea Nord-Est ase află în dezbatere publică și nu prevede închiderea unor spitale, ci transformarea lor. Decizia de a le închide aparține ordonatorilor principali de credite – autorităților locale în subordinea cărora se află spitalele din județ”, a menționat Dan Dumitrescu, Secretar de Stat. Acesta a mai adăugat și faptul că în lipsa măsurilor de eficientizare, a îmbunătățirii planurilor de eficientizare pe care managerii spitalelor trebuie să le transmită, nu ministerul va lua decizia închiderii, ci aceasta se va întâmpla de la sine, treptat. Justificarea acestuia a fost aceea că în lipsa unor servicii medicale de care oamenii au nevoie, unitatea va pierde pacienți și va rămâne, astfel, fără finanțare. „Aplicarea măsurilor de eficientizare va fi efectuată în cel mult două luni, iar implementarea masterplanului va începe, practic, din 2026”, a precizat acesta.

Răspunsul integral al reprezentanților Ministerului Sănătății, poate fi consultat accesând următorul link: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/b%20r%2025%2003%20lungu%20d%202553%20c.pdf