PSD face din România paradisul evazioniștilor. Proiectul legislativ inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale este la un pas de adoptare.
La începutul săptămânii a fost menținut raportul dat inițial în Comisia Juridică și au fost aduse noi amendamente care prevăd că dacă prejudiciul cauzat și recuperat este de până la 50.000 euro, se aplică pedeapsă cu amenda. În consecință, proiectul se află pe ordinea de zi pentru votul final. PSD continuă cu aceleași apucături lăsate moștenire de Liviu Dragnea.
„O perioadă, legea a rămas prin sertare. Dar i se dă raport de adoptare și în Comisia juridică a Camerei Deputaților. Iar când e pusă pe ordinea de zi a plenului, în loc să fie respinsă, e retrimisă la comisie, chipurile, pentru modificarea raportului de adoptare într-unul de respingere. Marcel Ciolacu și Alfred Simonis aproape că se jurau în ședința din 20 mai că nu vor adoptarea proiectului și susțineau retrimiterea la comisie pentru înlocuirea raportul de adoptare cu unul de respingere. S-a demonstrat că promisiunea publică a celor doi lideri PSD nu valorează nimic. Și așa avem noi, acum, pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, o lege în favoarea evazioniștilor, care așteaptă votul final.”, transmite deputatul USR Stelian Ion.
Este vorba despre același proiect care a fost declarat neconstituțional în 2019 (PL-x nr. 354/2018), în urma sesizării USR. Această lege înseamnă amnistie fiscală deoarece infracțiunea va fi pedepsită prin închisoare sau, potrivit noilor amendamente, prin plata unei amenzi!
„Dacă PSD și prietenii săi cu care a făcut toate potlogăriile vor primi voturi pe 6 decembrie, cum credeți că vor vota acest proiect de amnistie mascată a evazioniștilor? Trebuie să mergem la vot pentru ca tot zbuciumul ăsta din ultimii ani, toate zilele în care am înghețat la proteste, toată umilința pe care am îndurat-o pe 10 august să nu fi fost degeaba. Numai așa putem scăpa de acest partid toxic și de mentalitatea PSD-istă.”, mai spune deputatul USR Stelian Ion.
Printre amendamentele nocive adoptate în Comisia Juridică, la începutul săptămânii, se află:
La art. 8, alin. (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins: Art.8. – (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat.
La art. 10, alin. (1) se modifică și va avea următorul:
Cuprins: „(1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda.
La votul final din Camera Deputaților, parlamentarii USR vor vota pentru respingerea proiectului PSD, iar în viitoarea legislatură, USR PLUS va corecta legile PSD de protejare a infractorilor.