Nu dăm înapoi. Roșia Montană trebuie să fie inclusă în Patrimoniul UNESCO!

Nu dăm înapoi. Roșia Montană trebuie să fie inclusă în Patrimoniul UNESCO!

Consecvent demersurilor întreprinse în ultimii ani, USR PLUS își menține poziția fermă împotriva retragerii dosarului Roșia Montană de la UNESCO.

În momentul de față, România are depus, de către Guvernul Orban, dosarul pentru includerea în lista monumentelor recunoscute de UNESCO a sitului arheologic de la Roșia Montană. Am văzut în spaţiul public diverse puncte de vedere, unele chiar susţinute de fostul ministru al Finanţelor, că ar trebui să renunţăm la această solicitare de listare a Roşia Montană la UNESCO. Este o poziţie pe care USR PLUS o respinge cu fermitate. Roşia Montană trebuie să devină un monument protejat UNESCO, mai ales că această listare nu afectează cu nimic perspectiva generaţiilor viitoare, când tehnologiile vor mai evolua, eventual, să existe acolo şi o exploatare, dacă va fi cazul. În momentul de faţă nu suntem acolo. În momentul de faţă vorbim de protejarea unui monument unic pe care această ţară îl are și de care trebuie să beneficieze. Am părea un stat total incoerent în momentul în care am depus dosarul, l-am retras, l-am redepus anul trecut, pe vechea guvernare. Acum, dacă l-am retrage din nou, am părea că suntem o găină fără cap, ceea ce este de neacceptat când vorbim de poziţionarea externă a unui stat pe un subiect atât de important”, declară vicepremierul Dan Barna.

Roșia Montană și întreaga zonă a Munților Apuseni nu trebuie să piardă șansa uriașă de dezvoltare sustenabilă, cu valorificarea patrimoniului cultural și natural excepțional!

De ani buni, susținem aceste lucruri și nu vom face acum pasul înapoi. Nu ne încălcăm promisiunile făcute românilor și nu vom accepta ca un demers atât de important să fie sabotat de interese mărunte de partid.

Nu vom accepta să fie repetate greșelile Guvernului PSD din vara anului 2018 și respingem categoric manipulările grosiere aruncate, din nou, în spațiul public. O eventuală retragere a dosarului Roșia Montană ar fi în dezavantajul statului român și al cetățenilor români.

Bunăstarea comunităților din Apuseni, pădurile și istoria României trebuie să fie mai presus de competiția internă și de interesele unei anumite companii.