În mai multe localități din țară, primarii USR PLUS au susținut recent organizarea unor campanii de testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin.
România are cea mai mare incidență de cancer de col uterin și cea mai mare mortalitate din această cauză, în cadrul statelor UE, de aproape 3 ori peste media europeană. Peste 3.000 de românce sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin, iar jumătate dintre acestea pierd lupta cu boala. Testările de tip Babeș-Papanicolau și HPV ajută la depistarea timpurie a cancerului de col uterin, acest tip de cancer fiind tratabil dacă este descoperit într-o fază incipientă.
La Bacău, primarul Lucian Stanciu-Viziteu a susținut organizarea unei campanii de testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin, desfășurate în cadrul programului ONCOPREV, printr-un parteneriat cu Fundația Enable și Institutul Regional de Oncologie Iași.
Testările, atât Babeș-Papanicolau, cât și HPV, s-au desfășurat cu ajutorul a două caravane mobile, în fața Prefecturii Bacău, miercuri, 29 septembrie, când s-au testat aproape 200 de persoane, și luni, 4 octombrie, când s-au testat 140 de persoane.
Dat fiind numărul mare de cereri, a fost aprobată extinderea campaniei de testări gratuite la nivel de județ, în principal în zonele defavorizate, la fel ca și organizarea unui program gratuit de screening pentru cancerul de sân.
La Câmpulung, primarul USR PLUS Elena Lasconi a demarat în luna august un program de testare gratuită Babeș-Papanicolau cu o durată de doi ani. Programul se adresează în principal femeilor vulnerabile, care nu au asigurare medicală și acces la servicii medicale, dar oricine se poate programa pentru testare, chiar dacă nu are domiciliul în Câmpulung. Dacă în urma testării sunt identificate femei care au probleme de sănătate, beneficiază de investigații și tratament gratuit.
În prima fază a acestui program, s-au testat aproximativ 70 de persoane, în cadrul caravanei mobile, urmând ca în fazele următoare echipa medicală să organizeze testările la ambulatoriul de ginecologie al Spitalului Municipal Câmpulung. Programul este sprijinit de Banca Mondială și este derulat de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alexandru Rusescu”, în parteneriat cu Primăria Câmpulung, Asociația Filia, Fundația Renașterea pentru Educație, Sănătate și Cultură și Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – Sastipen.
În sectorul 2 al Capitalei, primarul USR PLUS Radu Mihaiu a inițiat în luna iunie a acestui an o campanie de testări gratuite Babeș-Papanicolau pentru depistarea timpurie a cancerului de col uterin, în parteneriat cu Institutul Oncologic Român. Au beneficiat de testarea gratuită femeile vulnerabile între 25 și 64 de ani, cu domiciliul în București sau Ilfov, inclusiv cele fără asigurare medicală, dacă nu au mai fost testate în ultimii 5 ani prin programe naționale de screening. În cadrul acestei campanii, s-au testat 280 de femei, peste 800 de persoane fiind consiliate și informate telefonic, în perioada desfășurării campaniei, cu privire la depistarea precoce a cancerului de col uterin.
În localitatea Dumbrăvița din județul Timiș, primarul USR PLUS Horia Bugarin a organizat, la începutul lunii septembrie, o campanie de testări gratuite Babeș-Papanicolau și de screening-uri pentru diagnosticul precoce al bolilor tiroidiene, în cadrul proiectului Thyro-Screen. Testările au fost efectuate de o echipă mobilă a Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, fiind realizate 111 screening-uri pentru diagnosticul precoce al bolilor tiroidiene și 47 de evaluări pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin.
Primarii USR PLUS susțin în continuare proiectele legate de sănătate și duc o campanie de conștientizare a importanței prevenției și a diagnosticului precoce în menținerea unei vieți sănătoase și în lupta cu cele mai grave boli.