Coaliția PSD-PNL-UDMR încurajează sinecurile și refuză numirea unor profesioniști la conducerea instituțiilor publice

Coaliția PSD-PNL-UDMR încurajează sinecurile și refuză numirea unor profesioniști la conducerea instituțiilor publice

Pentru că, de 30 de ani încoace, s-au obișnuit să controleze funcționarea tuturor instituțiilor publice prin instalarea sinecuriștilor și a clientelei de partid în funcții cheie, bine remunerate, PSD, PNL și UDMR au votat astăzi, în plenul Camerei Deputaților, pentru continuarea acestui mod de lucru, atât de păgubos pentru români. Concret, au refuzat propunerea USR de profesionalizare a conducerii ANCOM și au modificat Legea CNA special pentru ca Monica Gubernat, demisă recent din funcția de președinte al CNA, să poată fi din nou numită în funcție.

Plenul Camerei Deputaților a votat astăzi, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice și pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice. Adică, așa-numitul Cod al comunicațiilor, la care deputata USR Monica Berescu a depus un amendament prin care conducerea ANCOM să fie aleasă, în urma unei proceduri de selecție deschise și transparente, din rândul unor persoane cu autoritate recunoscută și experiență de minimum 9 ani în domeniul comunicațiilor, juridic sau economic.

Cu alte cuvinte, USR a propus să nu mai fie posibil, pe viitor, ca la șefia instituției care reglementează sectorul comunicațiilor în România să ajungă sinecuriști precum Sorin Grindeanu sau Vlad Stoica, ultimul – fost șef al Cancelariei premierului Victor Ponta și martor în dosarul de corupție al ex-baronului PSD de Mehedinți Adrian Duicu – fiind instalat pe ultima sută de metri înainte de alegerile parlamentare din decembrie anul trecut.

Plecând de la importanța ANCOM, singura instituție strategică pe care o avem în România de reglementare a comunicațiilor, am formulat un amendament prin care să ne asigurăm că în rândul președintelui și vicepreședinților ANCOM avem persoane cu o experiență profesională recunoscută, selectate pe bază de merit și competențe. Este esențial ca în acest moment, în care ANCOM are un rol definitoriu pe piața comunicațiilor, să avem o instituție condusă de profesioniști, aleși transparent, nu de sinecuriști”, declară deputata USR Monica Berescu.

Din păcate, amendamentul USR a fost respins de majoritatea PSD, PNL, UDMR, dar facem un apel către toate partidele parlamentare ca modificarea să fie acceptată la Senat.

Tot astăzi, plenul Camerei Deputaților a dezbătut proiectul care modifică Legea audiovizualului și OG 39/2005 privind cinematografia, în sensul transpunerii unei directive europene. Doar că, pe lângă modificările impuse de transpunerea directivei, PSD a avut grijă să introducă – iar partenerii de guvernare au fost de acord – o modificare în beneficiul direct al fostei președinte al CNA, Monica Gubernat, demisă de Parlament în urmă cu doar câteva luni.

Este trist că în această transpunere absolut necesară au strecurat o modificare astfel încât fosta doamnă președinte al CNA, de la PSD, să poată fi din nou președinte. Noi am susținut transpunerea directivei, dar ne-am opus modificării dorite de PSD, gândită exclusiv în beneficiul unei persoane”, declară deputatul USR Iulian Bulai, președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților.

Și acest proiect va primi votul final în Senat, iar USR nu va renunța să lupte pentru ca legile adoptate de Parlament să fie în beneficiul tuturor românilor, nu doar al partidelor la putere și al clientelei care gravitează în jurul lor de 30 de ani încoace.