Cu șefi numiți politic, fără pregătire și experiență, ANRE împarte cu Ministerul Energiei răspunderea pentru criza facturilor

Cu șefi numiți politic, fără pregătire și experiență, ANRE împarte cu Ministerul Energiei răspunderea pentru criza facturilor

În timp ce criza de pe piața energetică se adâncește, iar românii văd în facturile uriașe pe care le primesc eșecul legii de compensare și plafonare impuse de PSD și PNL, ministrul Energiei și-a amintit că Autoritatea Națională de Reglementare în Energie ar trebui să joace un rol decisiv și o acuză că ar favoriza furnizorii de energie. Ce nu spune, în mod intenționat, ministrul Virgil Popescu este că atât PNL, partidul pe care îl reprezintă, cât și PSD au avut grijă, ca toate celelalte partide aparținând vechii clase politice, să pună pe butuci această instituție prin numirea la conducerea ei a unor persoane fără experiență și legătură cu domeniul, recomandate exclusiv de carnetul de partid.

Mai țineți minte pe cine vota luna trecută majoritatea PSD-PNL-UDMR din Parlament în conducerea ANRE? Un absolvent de mecanică agricolă, Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD. Ce ne spunea Virgil Popescu, ministrul Energiei, pe vremea aceea? Că nu trebuie să ai competențe în domeniul energiei pentru a conduce ANRE. Practic, e suficient să fi condus un tractor, ceva și restul vine de la sine. Acum același ministru ne spune că ANRE nu face ce trebuie. Nu verifică furnizorii, nu comunică coerent procedurile de contestare a facturilor. ANRE are un președinte pesedist care a încălcat cu bună știința legislația, a blocat investițiile în energie și ne-a făcut dependenți de importuri de gaze și energie electrică. Atât ANRE, cât și ministrul Energiei au o vină egală pentru ce se întâmplă astăzi”, declară Cristina Prună, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Pentru a restabili adevărul pe care PSD și PNL se străduiesc să-l îngroape, reamintim de cine este condusă instituția care ar trebui să gestioneze o piață de miliarde de euro și să vegheze la servicii de calitate pentru consumatorii români:

– Dumitru Chiriță, președinte ANRE. Deputat PSD cu patru mandate la activ, propulsat la conducerea ANRE în timpul regimului Dragnea. Electrician, a absolvit Dreptul la o universitate particulară și, deși nu îl recomanda nimic nici pentru această funcție, a fost plantat o vreme de PSD și în conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

– Mircea Man, vicepreședinte ANRE. Deputat PD, apoi PDL și PNL, cu cinci mandate la activ. A fost și președinte al CJ Maramureș, mandat care i-a adus un verdict definitiv de incompatibilitate. Este absolvent al Facultății de instalații din Cluj Napoca.

– Alexandru Stănescu, membru Comitetul de Reglementare. Deputat PSD timp de două mandate, este fratele baronului PSD de Olt Paul Stănescu. Absolvent de mecanică agricolă, l-a recomandat pentru o funcție la ANRE, potrivit șefului său de partid, faptul că „este unul dintre foștii parlamentari care nu au mai avut locuri pe listele de parlamentare”.

– Valeriu Steriu, membru Comitetul de Reglementare. Fost senator PSD, apoi deputat timp de trei mandate sub sigla PSD, UNPR și iar PSD. A fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, președinte UNPR și membru PMP, actual membru PSD. Este politehnist (domeniul mașini-unelte), iar înainte de a intra în politică, a lucrat ca inginer la o fabrică de corpuri de iluminat, după care a condus o întreprindere din industria chimică.

– Gabriel Gheorghe, membru Comitetul de Reglementare. Fost candidat ALDE pentru Senat, a terminat o facultate de Drept la 27 de ani. În timpul Guvernului Tăriceanu, a ajuns șef al mecanismului de control al Ministerului Finanțelor, apoi a fost șef secție anticorupție la Ministerul Economiei, președinte Transelectrica, vicepreședinte Oficiul Național al Jocurilor de Noroc, secretar de stat în Ministerul Mediului de Afaceri și președinte CA al Romgaz. În această ultimă funcție, s-a remarcat la audierile din Parlament prin necunoașterea tarifelor de înmagazinare.

– Cornelia Sulger, membru Comitetul de Reglementare. Este președinta organizației de femei PSD Olt, a fost consilier județean PSD, iar în 2016 a candidat pe lista PSD pentru Camera Deputaților. În perioada 1998-2007, a fost inginer la Electrica Oltenia SA, apoi manager în cadrul CEZ.

Iar până de curând, din conducerea ANRE a făcut parte și Marian Neacșu, actualul secretar general al Guvernului PSD-PNL-UDMR. Fost deputat PSD și secretar general al PSD, acesta a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese după ce și-a angajat nelegal fiica la biroul parlamentar.

Toți aceștia și partidele care i-au susținut în funcții, deși știau foarte bine că nu aveau pregătirea și competența necesare pentru aceste funcții trebuie să răspundă, alături de ministrul Virgil Popescu, de criza facturilor care îi copleșește pe români.

În ceea ce privește soluțiile pentru ieșirea din criză, USR reiterează apelul formulat acum câteva zile de convocare a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea de urgență a trei măsuri:

– Reducerea TVA de la 19% la 5% pentru energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii casnici și non-casnici, pe o perioadă de 6 luni, și eliminarea accizei pe energie electrică.

– Credit fiscal pentru întreprinderi în cuantumul a jumătate din creșterea facturii la energie și gaze naturale.

– Exceptarea de la plata certificatelor verzi în factura consumatorului casnic.