Comisia pentru muncă din Camera Deputaților a adoptat, astăzi, un raport favorabil la proiectul USR privind recunoașterea vechimii în muncă pentru PFA. De asemenea, a primit aviz favorabil unul din proiectele USR din pachetul „antiplagiat”. Este vorba de cel prin care se anulează posibilitatea ca un plagiator să renunțe voluntar la titlul de doctor pentru a preîntâmpina primirea unei sancțiuni.
Comisia pentru muncă din Camera Deputaților a aprobat un raport favorabil proiectului de lege inițiat de deputatul USR Beniamin Todosiu și senatorul USR Andrei Postică, proiect care completează OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. Concret, este vorba despre recunoașterea ca fiind vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate a activității prestate ca PFA, cu achitarea contribuțiilor, taxelor și impozitelor prevăzute de lege.
„Propunerea legislativă face o reparație morală și legală pentru persoanele fizice autorizate, care desfășoară o activitate economică și își plătesc toate taxele și impozitele legale, dar activitatea nu le este considerată vechime în muncă. Inițiativa a pornit de la cazul unui cetățean din Alba Iulia, care este unul dintre cei mai apreciați ghizi turistici din municipiu. Când a vrut să aplice pentru un post în cadrul centrului de informare turistică din subordinea municipalității, albaiulianul a constatat că activitatea pe care a prestat-o timp de mulți ani ca ghid nu e considerată vechime în muncă deoarece a funcționat ca Persoană Fizică Autorizată. Sper ca această propunere să fie adoptată cât mai repede. Este o lege care nu va avea un impact bugetar, ci doar va încuraja persoanele fizice să lucreze legal și să renunțe la munca la negru, atrași de faptul că perioada lucrată ca PFA va constitui și vechime în muncă, în domeniul în care își desfășoară activitatea”, declară deputatul USR Beniamin Todosiu.
Proiectul a fost adoptat deja de Senat, așa că mai este nevoie doar de votul plenului Camerei Deputaților pentru a deveni lege.
Comisia pentru muncă a avizat favorabil, în ședința de luni, și proiectul inițiat de senatoarea USR Simona Spătaru prin care se modifică Legea educației naționale în sensul anulării posibilității de renunțare voluntară la titlul de doctor.
„Am inițiat acest proiect alături de mai mulți colegi de la USR pentru a îndrepta o eroare perpetuată de peste șase ani. Atunci, printr-o ordonanță de urgență s-a modificat Legea educației naționale în sensul ca un titular de titlu științific să aibă posibilitatea să renunțe voluntar la titlu. Știm că în ultimii ani s-a întâmplat acest lucru cu politicieni de la mai multe partide. Am ținut cont în momentul inițierii proiectului și de Decizia nr. 624/2016 a Curții Constituționale, potrivit căreia dispozițiile în vigoare nu fac altceva decât să încurajeze un comportament neonest, ilicit, într-un domeniu care ar trebui să fie caracterizat de rigoare, profesionalism și probitate etică. Curtea Constituțională a argumentat și că legea crează premisele ca persoanele suspectate că au obținut titlul de doctor prin fraudă să preîntâmpine aplicarea unei sancțiuni prin renunțarea voluntară la titlu”, declară senatoarea USR Simona Spătaru.
Proiectul a primit avize favorabile și de la Consiliul Economic și Social, respectiv Consiliul Legislativ, precum și un punct de vedere favorabil de la Guvern. Pentru a ajunge la votul deputaților mai este nevoie de un raport din partea Comisiei pentru învățământ.