Elena Lasconi depune proiecte de 100 de milioane de euro pentru Câmpulung Muscel

Elena Lasconi depune proiecte de 100 de milioane de euro pentru Câmpulung Muscel

Primarul Municipiului Câmpulung Muscel Elena Lasconi depune, anul acesta, proiecte de aproximativ 100 de milioane de euro, mai mult decât bugetul municipiului Câmpulung în ultimii 32 de ani.

„Atragerea de fonduri europene la Câmpulung Muscel înseamnă salvarea orașului. Înseamnă reîntregirea familiilor. Sunt mulți câmpulungeni plecați la muncă în străinătate, pentru că în urma falimentului ARO nu au mai găsit aici un loc de muncă. Dezvoltarea orașului înseamnă creșterea calității vieții câmpulungenilor. Acesta este scopul meu și e o onoare să fiu primarul câmpulungenilor minunați. Îmi doresc ca prin toate proiectele, prin tot ceea ce fac să văd pe stradă oameni fericiți.

Bugetul orașului asigură doar funcționarea Primăriei. Practic, fără bani europeni nu putem face nicio investiție. Anul acesta vom depune proiecte de aproape 100 de milioane de euro, mai mult decât bugetul Câmpulungului în ultimii 32 de ani.

Obiectivul meu este ca în zece ani Câmpulung Muscel să devină cel mai frumos oraș din țară, iar câmpulungenii să fie fericiți și mândri de bucata asta minunată de Românie”, a declarat Elena Lasconi. Printre cele mai importante proiecte care urmează să fie implementate se numără și următoarele:Pentru școli, peste 4 milioane de euro vor fi folosiți pentru:

  • tablete
  • documentație pentru eficientizarea energetică a două școli
  • reabilitarea unei școli
  • dotări pentru școli

Pentru dezvoltare urbană, 42,6 milioane de euro investiți în:

  • peste 3 km de alei pietonale
  • asfaltarea străzilor
  • parcări subterane și piste de bicicletă
  • construirea de blocuri pentru locuințe sociale
  • consolidarea terenurilor din zona de risc
  • anvelopări
  • Plan Urbanistic Zonal și Plan de Mobilitate Urbană Durabilă

Pentru salubrizare, 2,4 milioane de euro vor merge către managementul deșeurilor platforme îngropate.Pentru eficientizare energetică, peste 2 milioane de euro pentru:

  • proiect pentru iluminat public care va reduce consumul de energie cu 60%
  • piste de bicicletă și eficientizare energetică (clădiri publice)

Pentru transport, peste 1 milion de euro va merge către microbuze pentru ride-sharing.Pentru sănătate, aproape 7 milioane de euro către:

  • măști, dezinfectanți
  • spitale pe fluide, gaze medicale, alarmare la incediu
  • campanii de educație sanitară, îngrijire la domiciliu

Pentru digitalizare, 1,3 milioane de euro vor merge către:

  • digitalizarea a peste 300 de procese interne în primărie, plus digitalizarea sistemului de localizare a conductelor de apă canal
  • digitalizarea bibliotecii.