Proiect de lege privind dreptul de preempțiune al UAT-urilor în cazul vânzării de imobile ale societăților aflate în insolvență

Proiect de lege privind dreptul de preempțiune al UAT-urilor în cazul vânzării de imobile ale societăților aflate în insolvență

Deputatul USR Victor Ilie a depus la Parlament un proiect de lege prin care unitățile administrativ-teritoriale (UAT) vor primi drept de preempțiune în cazul vânzărilor prin licitație de bunuri imobile ale societăților aflate în insolvență de pe teritoriul lor.

În prezent, UAT-urile nu pot participa la licitații pentru cumpărarea de imobile ale societăților aflate în insolvență, pentru că legea le obligă să o facă doar prin emiterea de către consiliile locale a unor hotărâri în acest sens, care conțin însă și suma maximă pe care UAT-ul o poate plăti. Or, având în vedere caracterul public al hotărârilor de consiliul local, aflarea sumei maxime pe care o poate plăti UAT-ul o pune pe aceasta într-un evident dezavantaj față de ceilalți participanți la licitație. Astfel, UAT-urile pierd șansa achiziționării de imobile care pot fi folosite în interesul comunității.

În acest context, proiectul depus de deputatul USR prevede acordarea prin lege a unui drept de preempțiune pentru UAT-uri, sub condiția manifestării intenției de principiu, în scris, înainte de procedura efectivă.

Licitația urmează să se deruleze normal, apoi UAT are 30 de zile să decidă dacă exercită sau nu dreptul de preempțiune, în funcție de prețul la care s-a ajuns în cadrul procedurii de licitație. Dacă consiliul local adoptă o hotărâre prin care e de acord să plătească prețul stabilit la licitație, imobilul va intra în proprietatea UAT-ului. Dacă, dimpotrivă, consiliul nu emite această hotărâre, după cele 30 de zile licitatorul care a oferit prețul cel mai mare devine câștigătorul de drept al licitației și intră în posesia imobilului.

Mai mult, prin același act normativ se va institui obligativitatea publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență a tuturor licitațiilor pentru imobile, cu beneficii pentru creditori, care vor putea recupera astfel mai mult din creanțele asupra debitorilor aflați în insolvență. În prezent, foarte puține licitații sunt publicate pe site-ul UNPIR, ceea ce îi privează pe creditorii societăților aflate în insolvență de șanse bune de recuperare a creanțelor.