Coaliția PSD-PNL-UDMR a făcut, din nou, zid de apărare în jurul plagiatorilor. USR a solicitat repetat, în ședințele de plen de luni și de marți ale Camerei Deputaților, dezbaterea proiectului USR care condiționează emiterea titlului de doctor de publicarea lucrării de doctorat și de trimiterea acesteia către Biblioteca Națională a României. PSD și PNL au mimat bunele intenții, dar au avut grijă să saboteze discuțiile în Comisia pentru învățământ, astfel încât proiectul să nu primească un nou raport și să nu fie introdus pe ordinea de zi a plenului. Toate aceste abuzuri pentru ca premierul Ciucă să nu mai fie deranjat de subiectul plagiatelor.
„În ultimele două zile, am avut o circotecă, un spectacol fantastic, care ne-a arătat că pentru politicienii de la PSD, PNL și UDMR e mai importantă salvarea domnului Ciucă și a altor politicieni înalți cu plagiate decât binele sistemului de educație. Solicit PSD, PNL și UDMR să pună proiectul, după ce ajunge la Senat, cât mai rapid pe ordinea de zi, astfel încât să avem un vot în câteva săptămâni pe această lege care conferă transparență doctoratelor”, precizează senatorul USR Ștefan Pălărie.
„Noi nu am vrut, prin acest proiect decât să punem capăt discuțiilor despre plagiate, în special despre plagiatele politicienilor. Vedem cum, de luni la rând, toată lumea caută doctoratul domnului Ciucă, doctoratul domnului Bode, lucrarea domnului Grindeanu. Proiectul nostru, dacă se adoptă, va ajuta pe toată lumea și va reda încrederea în mediul academic românesc, oricine putând să consulte o lucrare de doctorat. PSD, PNL și UDMR preferă, însă, să nu se discute în Parlament acest subiect”, declară Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților.
USR a depus, în luna martie 2022, la inițiativa parlamentarilor Simona Spătaru, Cristian Seidler și Ștefan Pălărie, trei noi proiecte de lege parte din pachetul antiplagiat. Printre ele, proiectul care prevede modificarea Legii educației naționale în sensul condiționării emiterii titlului de doctor, prin ordin de ministru, de transmiterea de către instituțiile organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD) a tezei de doctorat către Biblioteca Națională a României și publicarea tezei de doctorat pe site-ul administrat de Ministerul Educației.
Proiectul, care a primit raport de respingere din partea majorității PSD-PNL din Comisia de învățământ, trebuia, în prima fază, să fie dezbătut în ședința plenului Camerei Deputaților din data de 28 iunie, dar liderul grupului PSD a solicitat scoaterea sa de pe ordinea de zi.
Acum, la reluarea lucrărilor parlamentare, USR a solicitat, atât în Biroul Permanent al Camerei, cât și în plen, introducerea proiectului pe ordinea de zi, spre a fi dezbătut înainte de împlinirea termenului de adoptare tacită.
PSD, PNL și UDMR au mimat bunele intenții, acceptând ca proiectul să se reîntoarcă în comisie pentru a primi un raport favorabil. Dar, în comisie, ce să vezi? Deputații PSD, PNL și UDMR au făcut totul pentru sabotarea discuțiilor și pentru ca proiectul să nu primească un nou raport. Totodată, au refuzat introducerea acestuia pe ordinea de zi a plenului, astfel încât plenul suveran să decidă. În acest fel, inițiativa legislativă se va considera adoptată tacit și va fi trimisă, în tăcere, la Senat, unde vor, cel mai probabil, să o îngroape definitiv.
Prin atitudinea dovedită în ședințele de luni și de marți, PSD, PNL și UDMR au dovedit, indubital, că sunt pozițonate în apărarea plagiatorilor și a furtului. Doar asta este una dintre prioritățile coaliției la putere, după cum reiese și din proiectele Cîmpeanu de legi ale Educației, proiecte a căror adoptare pe repede-înainte este dorită chiar de prim-plagiatorul de la vârful Guvernului și al PNL.