Europarlamentarii USR au respins în termeni duri discursul jignitor al europarlamentarilor extremiști germani care au solicitat în Parlamentul European respingerea aderării României la Schengen.
Europarlamentarul Vlad Botoș a dat o replică imediată acestor atacuri la adresa României, în limba germană:
„Este inadmisibil ce ați spus, ați jignit poporul român cu aceste afirmații. Este o nerușinare, eu nu pot vedea așa ceva din partea unui german, eu am crescut în cultura germană, dar în educația mea nu a existat o asemenea atitudine”, a declarat europarlamentarul român, care a precizat apoi că aceste manifestări extremiste n-au adus niciodată ceva bun societății, provocând doar sărăcie, deznădejde și război.
Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a afirmat că românii sunt cetățeni europeni și merită să circule peste tot în UE fără să stea la cozi:
„Românii merită să nu mai fie tratați ca europeni de mâna a doua din cauza unor conducători corupți și a jocurilor politice de la noi și de la alții. Românii merită respect, la fel ca germanii, austriecii sau olandezii,” a afirmat Vlad Gheorghe, respingând în termen duri declarațiile europarlamentarului extremist german și atrăgând atenția asupra legăturilor partidului acestuia cu Rusia.
Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță a subliniat importanța aderării României la Spațiul Schengen, atrăgând atenția asupra avantajelor economice ale acestei integrări, atât pentru România, cât și pentru UE:
„Să ajuți Dacia să exporte mai ușor este nu doar un avantaj pentru români, ci și pentru francezi. Este bine pentru toată Europa când firmele ei o duc mai bine, pentru că nu mai stau aiurea în vămi, completând formulare ce înseamnă timp și bani. Să lași oamenii să circule este, la fel, bine pentru toată Europa,” a afirmat europarlamentarul USR.