Cătălin Drulă: Ciolacu și Ciucă instaurează agenda lui Dragnea. USR nu susține pragul pentru abuzul în serviciu

Cătălin Drulă: Ciolacu și Ciucă instaurează agenda lui Dragnea. USR nu susține pragul pentru abuzul în serviciu

Președintele USR Cătălin Drulă îi acuză pe Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că instaurează în Parlament agenda lui Liviu Dragnea, prin introducerea pragului de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu.

USR este împotriva introducerii unui astfel de prag, a precizat președintele USR, și, dacă deciziile CCR fac obligatorie introducerea unui prag, acesta trebuie să fie simbolic, de un leu sau să aibă valoarea unei pensii de invaliditate sau a unei pensii medii pe economie.

„Am văzut săptămâna trecută, absolut revoltător, un prag pentru abuzul în serviciu de 250.000 de lei și apoi liderii acestei coaliții fiind incapabili să explice cine l-a propus și de ce l-au votat. Să fie foarte clar: cei 250.000 de lei sunt o indexare de pe vremea lui Liviu Dragnea, când erau 200.000 de mii de lei. A mai crescut cu 25%. Ce să facem, este și inflație. Acest prag a fost votat, conștiincios, de PSD și PNL. Aceasta este agenda pe care o propun României, o agendă infracțională și vedem o reeditare a Comisiei Iordache. Astăzi, pe repede înainte se face dezbaterea pe abuzul în serviciu în comisia doamnei Vicol”, a transmis președintele USR.

Viteza cu care liderii PSD și PNL vor să introducă un prag pentru abuzul în serviciu, care dezincriminează furtul, nu se regăsește deloc în cazul reformei pensiilor speciale, de care e nevoie pentru ca România să nu piardă banii din PNRR.

„Sunt gata să piardă banii din PNRR, asta este foarte grav. Sunt miliarde de euro de care România are nevoie ca de aer, miliarde de euro, care înseamnă școli, spitale, căi ferate, autostrăzi. Toate zonele din societate, toate domeniile economiei beneficiază de acești bani, fără de care ne sufocăm și sunt gata să-i lase acolo, mai degrabă decât să renunțe la privilegii pentru casta specialilor. USR a depus proiecte pentru desființarea pensiilor speciale și revenirea la contributivitate a tuturor pensiilor. Acum, acest guvern a trimis un proiect de lege, în decembrie, în Parlament, care nu desființează, nici nu atinge pensiile speciale”, a declarat Cătălin Drulă.

USR va ataca la Curtea Constituțională legea care introduce pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu, dacă PSD și PNL o vor adopta în Parlament.