Cătălin Drulă: Predoiu și Bode la MAI = haos și infracționalitate

Cătălin Drulă: Predoiu și Bode la MAI = haos și infracționalitate

Președintele USR Cătălin Drulă critică dur miniștrii PNL de la Ministerul Afacerilor Interne care de trei ani de zile puteau să doteze Poliția Română cu aparate de depistare a drogurilor, dar au preferat să cumpere BMW-uri.

„Proiectul cu finanțare europeană pe care l-au deturnat pentru a cumpăra BMW-uri de la prietenul președintelui avea inclusiv o componentă de achiziționare aparate DrugTest, printre multe altele. BMW-uri au putut să cumpere, dar aparatele de testare pentru substanțe psihoactive nici astăzi nu au fost achiziționate. Asta arată prioritățile lor”, afirmă Cătălin Drulă.

Liderul opoziției îi cere premierului Ciolacu  să-l demită pe Cătălin Predoiu care nu poate nici măcar să spună câte aparate DrugTest are Poliția Română.

„La toate întrebările concrete ale presei, acest obraznic ministru răspunde sfidător că sunt „detalii tehnice”. Predoiu trebuie să plece acasă. După 4 ani de PNL la MAI, au făcut praf Poliția Română!”, spune Cătălin Drulă.

https://www.facebook.com/catalindrulausr/posts/pfbid0arhGida43AzRUosKD6wiqH72nwg41ExzLxejue1B5c3JDxJJ24Y8rVMRMYezjeT6l