Tragediile din ultimele săptămâni care implică direct sistemul sanitar – tânăra mama de doar 25 de ani, care a murit la Botoșani fără niciun ajutor medical, după ce s-a chinuit ore bune sau cel al tinerei care a născut pe un trotuar în fața spitalului din Urziceni – arată mai clar ca niciodată că România are nevoie imperioasă de o reformă în domeniul sănătății.
Deputații USR Oana Murariu și Adrian Wiener au depus în Parlament în luna iunie un proiect de lege care propune instituirea unui nou mecanism de răspundere în cazurile de malpraxis medical, care i-ar ajuta pe pacienți să primească mai rapid despăgubiri.
Proiectul de lege aduce o schimbare completă a abordării în procesele de malpraxis medical. Astfel, dacă pacientul se consideră prejudiciat, va chema în instanță direct spitalul și asigurătorul acestuia.
„Prin proiectul depus, nu va mai scăpa niciun vinovat. Cazul Alexandrei, tânăra mamă de 25 de ani decedată la maternitatea din Botoșani deoarece nimeni nu a intervenit să o ajute, deși exista gardă, a revoltat o țară întreagă. Demiterea managerului spitalului nu poate liniști opinia publică. Este necesar ca astfel de cazuri să nu mai aibă loc în România și ca toate persoanele culpabile să fie trase la răspundere. Pentru asta e nevoie de o cercetare globală a cazului de malpraxis, de la momentul în care Alexandra a venit la spital și până la decesul său, pentru a se identifica exact ce s-a întâmplat, cine trebuia să intervină și nu a făcut-o. Exact asta prevede inițiativa pe care am înregistrat-o în iunie împreună cu colegul meu Adrian Wiener”, spune deputata Oana Murariu, coinițiatoare a proiectului legislativ.
„Malpraxisul este de obicei consecința unor deficiențe majore, unele individuale, ale medicului, altele de sistem. Uneori vorbim de culpă individuală, de nerespectarea procedurilor, abatere disciplinară sau îndepărtare gravă de la Codul Deontologic. Alteori culpa este declicul final al unor deficiențe grave de sistem – subnormarea cu personal, lipsa dotărilor, practică medicală defectuoasă ca adaptare la neajunsuri. Este firesc ca unitatea sanitară, care are și obligația de a controla și corija practica medicală individuală, să fie responsabilă în solidar, iar procedura de malpraxis să vizeze furnizorul de servicii. Trebuie să responsabilizăm conducerea spitalelor. Trebuie să ieșim din logica medicinei defensive”, arată deputatul Adrian Wiener, coinițiator al proiectului.
Proiectul de lege are aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, de la Consiliul Economic și Social și de la Autoritatea de Supraveghere Financiară și urmează să fie votat în Senat, apoi în Camera Deputaților, camera decizională.
USR face apel la toți parlamentarii, indiferent de culoarea politică, să voteze acest proiect, care vine în ajutorul pacienților prejudiciați.