PSD și PNL votează împotriva reducerilor de taxe și impozite

PSD și PNL votează împotriva reducerilor de taxe și impozite

Senatorii PSD și PNL au votat, luni, împotriva unei inițiative legislative USR care prevede reducerea impozitului pe chirii în cazul proprietarilor care dau în închiriere un singur spațiu, cu o suprafață de maximum 100 mp.

Inițiativa USR ar încuraja declararea contractelor de închiriere și scoaterea din zona gri a acestor venituri. În prezent, doar aproximativ 20-30% din totalul închirierilor sunt înregistrate oficial la ANAF.

De asemenea, inițiativa legislativă ar permite o mai bună corelare între bazele de date ale ANAF și cele privind rezidența cetățenilor. Proiectul de lege prevede și obligația ca ANAF să transmită mai departe către serviciul de evidență a persoanelor informațiile legate de închiriere, astfel încât chiriașii să beneficieze de vize de reședință emise automat.

”PNL și PSD nu par să înțeleagă că uneori, mai puțin înseamnă, de fapt, mai mult, pentru mai mulți. Statul ar fi câștigat de două ori, prin scoaterea din zona gri a închirierilor de locuințe de către persoanele fizice și creșterea corespunzătoare a veniturilor la buget, dar și prin menținerea la zi a datelor de rezidență a persoanelor, în timp ce proprietarii, în marea lor majoritate, persoane cu venituri mici, să rămână cu un ban în plus, la sfârșitul lunii. Singurul lucru pe care PNL și PSD îl știu e cum să ia mai mulți bani de la români, din orice” spune Alin Apostol, inițiatorul legii.

Conform prognozelor inițiatorului, în primul an după adoptare, măsura ar urma să aducă un plus de 35 de milioane de lei la bugetul statului, în al doilea an un plus de 90 de milioane de lei iar în al treilea an, surplusul la bugetul de stat va fi de aproximativ 180 de milioane de lei.

Inițiativa legislativă USR a fost respinsă cu 86 voturi (pentru raportul de respingere), 19 senatori au votat în favoarea ei (și împotriva raportului de respingere), iar 3 senatori s-au abținut. Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa legislativă merge acum pentru dezbatere și vot final la Camera Deputaților, care este for decizional.