NATO și apărarea națională

Apartenența României la NATO și parteneriatul strategic cu SUA sunt esențiale pentru securitatea națională. Citește mai departe

Republica Moldova

Între vecinii noștri, Republica Moldova ocupă, fără îndoială, un loc special. Susținem parcursul european al Republicii Moldova, o dorință împărtășită de cetățenii de pe ambele părți ale Prutului. Citește mai departe

Vecinii

Considerăm că România trebuie să ducă mai departe resetarea relațiilor cu Ucraina prin dezvoltarea cooperării economice bilaterale și a infrastructurii. Citește mai departe

Spațiul Schengen

Susținem obiectivul aderării României la spaţiul Schengen, dat fiind că țara noastră a îndeplinit toate criteriile tehnice, prin aderarea în două etape – cu frontierele maritime şi aeriene într-o primă etapă şi ridicarea ulterioară a controalelor la frontierele terestre. Citește mai departe

Uniunea Europeană

Vrem o Europă puternică, unită și solidară, capabilă să facă față unor provocări majore precum migrația și crizele economice. Credem că soluțiile nu pot fi individuale, naționale, ci trebuie să fie europene. UE are nevoie de o politică externă comună și de o armată comună, neputând altfel să facă față unor crize și conflicte precum cel din Siria, care reprezintă una dintre rădăcinile crizei refugiaților. Citește mai departe