Interpelările USR au declanșat o anchetă internă la MAI

Interpelările USR au declanșat o anchetă internă la MAI

Interpelările USR și presiunea civică au determinat-o pe Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, să inițieze o anchetă internă în cazul activistului amendat că a sunat la 112 în timp ce era agresat.

Ministrul Carmen Dan, a anunțat pe Facebook inițierea unei anchete legată de incidentul de la Certej (județul Hunedoara), în cadrul căruia, un activist de mediu a fost amendat cu suma de 1.000 de lei pe motiv că ar fi apelat abuziv la serviciul de urgențe 112. Senatorul USR Mihai Goțiu a depus, marți, 2 mai, o interpelare adresată ministrului Carmen Dan, prin care solicita efectuarea unei anchete interne, arătând că activistul apelase la 112 din cauza faptului că angajații companiei miniere Deva Gold îi blocaseră mașina, îi amenințau pe cei din grupul cu care se afla la Certej și comiseseră agresiuni asupra bunurilor acestora. Joi dimineața, mobilizați prin Platforma De-clic.ro, numeroși cetățeni au trimis sesizări electronice Ministerului de Interne, pe aceeași temă.

”Stimată doamnă ministru, înțelegeți care vor fi reacțiile de iritare și toate consecințele după ce va deveni de notorietate publică faptul că cetățenii care sună la 112 în timpul unor agresiuni sunt amendați de Poliție? Sau asta e noua strategie a Poliției: să demotiveze cetățenii să apeleze la 112, lăsându-i să-și rezolve problemele între ei după principiul celui mai puternic? Stimată doamnă ministru, întrebările de mai sus nu sunt retorice. Aștept răspuns la ele, la fel cum așteaptă și opinia publică. De asemenea, aștept efectuarea unei anchete interne legate de modul în care au acționat agenții secției de Poliție din Certeju de Sus pe parcursul incidentului și considerentele pe baza căruia i-au amendat pe activiștii care le-au solicitat protecția apelând la 112!”, arăta și solicita senatorul Mihai Goțiu, în interpelarea adresată ministrului Carmen Dan, la începutul săptămânii.

„Referitor la incidentul din localitatea Certej, județul Hunedoara, fac precizarea că se desfășoară deja o anchetă internă dispusă de conducerea Inspectoratului General al Poliției Române. La finalizarea acestei cercetări vom prezenta concluziile desprinse și vom lua măsurile care se impun.”, arată ministrul Carmen Dan, în postarea făcută pe Facebook.

”În campania electorală am promis cetățenilor și societății civile că le vom face auzite solicitările în Parlament. Ne-am ținut și ne vom ține în continuare promisiunea, iar acest caz arată că dacă acționăm împreună reușim să determinăm autoritățile să respecte legea”, a comentat senatorul Mihai Goțiu, referitor la mesajul ministrului de Interne.

Pe data de 28 martie 2017, pe drumul comunal 24A (DC 24A) din localitatea Certeju de Sus, mașina în care se aflau un grup de activiști de mediu din rețeua Mining Watch România, a fost blocată de o mașină aparținând companiei Deva Gold. Sub pretextul (fals și, oricum, ilegal) că activiștii de mediu ar fi încălcat o proprietate privată, ocupanții mașinii care a blocat drumul au trecut la amenințări verbale și violențe, încercând să distrugă aparatul cu care se filma scena, moment în care unul dintre activiștii din mașină a sunat la 112. Conform relatărilor activiștilor, agenții postului local de Poliție care au sosit la fața locului s-au comportat părtinitor, ținând partea agresorilor. Pe data de 20 aprilie, activistul care a sunat la 112 a primit un proces-verbal prin care era înștiințat de primirea unei amenzi de 1.000 de lei pentru utilizarea abuzivă a serviciului de urgențe.

După incidentul din 28 martie, senatorul Mihai Goțiu a adresat, pe 3 aprilie, o primă interpelare, direct premierului Sorin Grindeanu, prin care i-a solicitat trimiterea Corpului de control la Certej pentru a investiga toate abuzurile reclamate de activiștii de mediu legate de proiectul minier, interpelare rămasă, încă, fără răspuns.