Deputatul USR Cornel Zainea a participat, în perioada 24-26 noiembrie, la cea de-a 27-a întâlnire a Verzilor Europeni, unde au fost dezbătute cele mai presante probleme de mediu cu care se confruntă Europa și nu numai.
Uniunea Salvați România consideră că protecția mediului este un obiectiv prioritar pentru România și a fost prezentă la Karlstad, în Suedia, la cea mai importantă reuniune politică de mediu din regiune pentru a face un schimb de experiență cu reprezentanți ai altor state în ce privește provocările de mediu.
Printre temele discutate în cadrul întâlnirii, se numără combaterea schimbărilor climatice în epoca Trump, inechitatea socială, transporturile verzi sau siguranța joburilor. În România, temele cu care se confruntă parlamentarii USR implicați în Comisiile pentru Mediu din Parlamentul României sunt, în continuare, deșeurile sau încercările de distrugere a ariilor protejate.
„Fiind și un rezultat al protestelor civile pentru salvarea Roșiei Montane, USR este un partid care are în ADN interesul legat de probleme de mediu. În aceste condiții, USR va colabora cu Verzii Europeni. România este o țară cu un patrimoniu natural impresionant ce trebuie protejat. În același timp, România are multe cazuri de poluare masivă și va apela la orice organizație sau partid european ce are expertiza necesară pentru a ne ajuta”, a declarat deputatul Cornel Zainea.
Experiența ultimului an de Parlament ne arată că USR este cel mai verde partid din România, apărând ariile protejate, Roșia Montană sau pădurile. De asemenea, USR are în desfășurare o amplă anchetă parlamentară privind situația deșeurilor din România.
Verzii Europeni s-au format în 2004, când 34 de partide verzi din toată Europa s-au adunat pentru Congresul Federației Europene a Partidelor Verzi.