Incompetenții puși în funcții publice pot distruge sectoare economice întregi

Incompetenții puși în funcții publice pot distruge sectoare economice întregi

Uniunea Salvați România cere demisia șefului ANSVSA Geronimo Răducu Brănescu. Incompetenții puși în funcții publice pot distruge sectoare economice întregi!

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuia să îl facă ANSVSA era informarea cu privire la pesta porcină. Instituția a realizat 3 spoturi tv, 3 materiale informative și 5 afișe. ANSVSA se mai laudă cu 530 de informări și instruiri în toată țara în perioada 2016-prezent cu privire la pesta porcină africană.

Este inexplicabil modul în care a decis ANSVSA să organizeze instruiri și să trimită informări cu privire la pesta porcină. În Iași, județ aflat la granița cu Republica Moldova au fost ZERO informări și instruiri în 2016 și 2017. În Maramureș, județ aflat la granița cu Ucraina a fost trimisă o informare în 2016 și 2 în 2017. Mai grav, Satu Mare, județul în care a apărut primul focar de pestă porcină este județul unde ANSVSA susține că a făcut cele mai multe instruiri și a trimis cele mai multe informări.

La scurt timp după confirmarea primului focar de pestă din Satu Mare în iulie 2017 (care a fost la acea dată ținut sub control, dar nu pentru mult timp), Comisia Europeană a publicat un raport în care atrăgea atenția că statul român nu ia toate măsurile pentru împiedicarea răspândirii bolii. În raport era specificat, printre altele, că nu s-au luat măsuri pentru limitarea numărului de mistreți, că nu se realizează la timp analizele pentru depistarea bolii, iar transportul animalelor nu era urmărit corespunzător. Se specifica în același document că autoritățile s-ar descurca cu greu în condițiile în care boala ar ajunge într-o fermă mare.

În concluzie, Comisia Europeană a avertizat și a făcut recomandări, dar acestea au rămas în raport pe site-ul CE și nu au fost aplicate de ANSVSA, cu toate că erau urgente și serioase.

Punctele de inspecții de la frontieră au fost trecute de la ANSVSA, în subordinea DSVSA, iar ANSVSA a fost trecut din coordonarea MADR în subordinea prim-ministrului, care în loc să coordoneze activitatea, a plecat în concediu.

În plină criza PPA (chiar dacă autoritățile au păstrat tăcerea), președintele ANSVSA a modificat programul de inspecții în exploatații și a mutat inspecțiile din primăvară, în toamna acestui an.

USR reclamă că sectoare economice importante ale României sunt gestionate de politruci care, confruntați cu propriile greșeli, se apără cu fraze propagandistice și inventează teorii ale conspirației. Geronimo Răducu Brănescu și ceilalți politruci responsabili de transformarea României într-un abator trebuie să plece și să lase profesioniștii să gestioneze în mod eficient această epidemie.

Consecințele pestei porcine africane sunt enorme pentru micii fermieri, marii procesatori și pentru întreg sectorul agroalimentar românesc pe termen lung: șomaj, panică, neîncredere în procesarea cărnii, deficit comercial mai mare, cheltuieli pentru despăgubiri și repopulare a fermelor.

Din această criză nu pierd doar cei din sectorul privat, ci și statul care a investit cu prioritate sume mari în ultimii 10 ani pentru a crește competitivitatea și pentru a putea comercializa carne de porc pe piața europeană în condițiile în care România avut 14 ani interdicție pentru export.