Facilitarea contribuției Diasporei la dezvoltarea economică și socială a țării

Facilitarea contribuției Diasporei la dezvoltarea economică și socială a țării

La inițiativa senatorului USR de Diaspora, Radu Mihail, grupul parlamentar USR Senat a organizat o masă rotundă pe tema „Facilitarea contribuției Diasporei la dezvoltarea economică și socială a țării”. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai misiunilor diplomatice ale Turciei, Spaniei, Germaniei, Olandei, Danemarcei, Marii Britanii, Mexicului, Irlandei, Bulgariei.

De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Dezbaterile au fost moderate de senatorii Silvia Dinică și Radu Mihail.

Participanții au prezentat modul în care relaționează statele pe care le reprezintă cu cetățenii care locuiesc în afara granițelor. Au fost aduse în discuție politicile de taxare și impozitele pe care cetățenii rezidenți în străinătate trebuie să le plătească în țara de origine și modalitățile prin care pot fi rezolvate acestea (prezență fizică la instituțiile publice, online, prin servicii de curierat etc.).

De asemenea, s-a discutat despre impactul economic pe care cei care trăiesc în străinătate îl au în țările de origine.

Cetățenii români din străinătate au o contribuție semnificativă la bugetul României. Se estimează că 1% din totalul capitalului transferat anual la nivel global este reprezentat de transferurile pe care cetățenii români le fac din statele-gazdă către România. Ne dorim ca această resursă să fie gestionată cât mai eficace posibil”, a punctat în introducere senatorul Radu Mihail.

La rândul său, senatorul USR Silvia Dinică a dorit să afle dacă există programe sau politici publice asumate la nivel de stat pentru implicarea diasporelor în dezvoltarea economică a țărilor de origine.

Excelența sa Jose Guillermo Ordorica Robles, ambasadorul Mexicului la București, a prezentat felul în care Mexicul se raportează la cetățenii săi care locuiesc în străinătate. Statul mexican sprijină integrarea mexicanilor în țările-gazdă în numeroase domenii – politică locală, antreprenoriat, educație, cultură -, considerând că mexicanii care se stabilesc în Statele Unite ale Americii sau alte state nu sunt cetățeni pe care Mexicul îi pierde, ci aliați puternici în dialogul bilateral dintre state. Există numeroase asociații și rețele prin care profesioniștii comunică și schimbă experiențe între ei, de la rețele internaționale ale medicilor mexicani, ale profesorilor mexicani, sau start-uperilor mexicani la rețele internaționale ale antreprenorilor în domeniul construcțiilor.

La rândul său, reprezentantul Irlandei a punctat tactica de „diplomație culturală” pe care Irlanda a adoptat-o pentru a face vizibile comunitățile de irlandezi în alte state. Un bun exemplu în acest sens ar fi sărbătoarea Sfântului Patrick (ziua națională a Irlandei) care se sărbătorește în foarte multe state din lume, printre care amintim Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România.

Concluzia discuțiilor a fost aceea că lumea de astăzi este una a inter-conectivității globale. Cetățenii unui stat sunt în permanență în legătură cu statul de origine prin intermediul internetului și accesului în timp real la informații. Termenul de „diasporă” devine unul din ce în ce mai caduc și greu de aplicat. De aceea cadrul internațional legal în care statele gândesc și se raportează la fenomenul migrator trebuie să țină pasul cu evoluțiile globale.