Asistăm de câteva zile la noi minciuni despre PNRR din partea sindicatelor din Romsilva, care încearcă să protejeze mafia lemnului și spun românilor că pădurile vor fi furate de străini, când de fapt problema lor este că Romsilva are nevoie și trebuie reformată pentru a putea implementa măsurile din PNRR.
PNRR aduce României un miliard de euro pentru păduri, dar acești bani nu vin fără ca statul român să schimbe politica sa dezastruoasă de până acum, iar asta implică reformarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva.
„Cine crede că Romsilva, sindicatul Silva, PSD și PER sunt străine de mafia lemnului este credul. De fapt, tot furtul de lemn se face cu complicitatea Romsilva, care este un apărător cel puțin bleg al pădurilor. În 2016, am introdus prin lege Inspectorul pădurilor, un sistem digital prin care cetățenii puteau semnala furtul de lemne, am introdus confiscarea mașinilor care transportau lemn furat. Au fost măsuri care au funcționat atunci și au fost distruse în Parlament de către PSD-ul lui Dragnea, cu complicitatea sindicatului din Romsilva, care a fost prezent pentru a face presiuni ca legea să fie schimbată”, a declarat Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.
Sindicatul Romsilva s-a activat și a început să răspândească minciuni după adoptarea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență care privește companiile de stat și impune instalarea unui management profesionist, inclusiv la regiile autonome, deci și la Romsilva, care este o regie autonomă profund ineficientă.
„Romsilva este o fabrică de pierdut bani pentru stat și de câștigat pentru mafie. Trebuie reformată și digitalizată. Un angajat Romsilva are mai puțin de muncă (în hectare) decât media europeană. Cine crede că Uniunea Europeană va finanța cu un miliard de euro pădurile României fără a cere o reformă a Romsilva consideră că cei care am scris PNRR și Comisia Europeană am fi niște fraieri care toarnă bani peste căpușe. Nimeni nu vinde pădurile și nici Romsilva, obiectivul este să avem o regie eficientă, mai multe păduri și oprirea mafiei lemnului. A fost unul dintre angajamentele USR în campania electorală și l-am livrat pentru români”, a spus Cristian Ghinea.
România va primi prin PNRR un miliard de euro pentru păduri:
• 800 de milioane de euro vor fi acordați pentru cel mai mare program de împăduriri din istoria României: 55.000 de hectare de pădure nouă
• 200 de milioane de euro pentru digitalizarea sistemelor de supraveghere și control pentru a combate furtul de lemn.