Deputatul USR Nicu Fălcoi a fost ales, pentru al doilea an consecutiv, în funcția de vicepreședinte al Adunării Parlamentare NATO.
„Această funcție reprezintă o responsabilitate foarte mare și o recunoaștere a muncii și eforturilor depuse, într-un context global extrem de dificil, care a pus la încercare și a dovedit forța solidarității Alianței Nord-Atlantice. Reconfirmarea mea ca vicepreședinte al AP NATO crește, totodată, și rolul României în plan internațional. Mă bucură mult și faptul că USR își consolidează, inclusiv prin realegerea mea în această funcție, poziția de partid cu reprezentare la cel mai înalt nivel în structurile europene și euro-atlantice. Credibilitatea noastră sporită și capacitatea noastră de reprezentare în plan european și internațional confirmă faptul că suntem un partid matur, solid și unicul garant autentic, la nivel național, al valorilor și principiilor liberale”, declară deputatul USR Nicu Fălcoi.
Adunarea Parlamentară NATO numără 274 de delegați din 31 de state membre ale Alianței, la care se adaugă delegațiile asociate din state partenere.
Organizația interparlamentară are un rol important în discutarea și analizarea problemelor de apărare şi securitate, un mecanism pentru a schimba opinii și a înţelege punctele de vedere ale tuturor părților interesate. La reuniunile Adunării Parlamentare NATO sunt prezenţi oficiali NATO care prezintă argumentele si mecanismele acțiunilor Alianţei. Prin activităţile sale, Adunarea Parlamentară NATO contribuie la asigurarea transparenţei politicilor NATO prin dezbateri și rapoarte și, implicit, la înţelegerea de către opinia publică a politicilor Alianţei.