Codul urbanismului. USR cere PSD și PNL să nu permită furtul cu legea în mână

Codul urbanismului. USR cere PSD și PNL să nu permită furtul cu legea în mână

USR solicită coaliției controlate de PSD să retragă amendamentele nocive formulate la noul Cod al urbanismului, amendamente care vor permite mafiei imobiliare să construiască pe spațiile verzi și să scape de răspundere pentru construcțiile ilegale.

După ce au lăsat să treacă tacit de Senat noul Cod al urbanismului, PSD și PNL încearcă la Camera Deputaților măcelărirea legislației astfel încât să fie servite exclusiv interesele rechinilor imobiliari.

O primă dezbatere a avut loc astăzi în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, iar amendamentele de natură să aducă gravă atingere calității vieții cetățenilor sunt în continuare asumate de PSD și PNL, în ciuda argumentelor opoziției democratice și ale societății civile.

Mă bucur că nu s-au dezbătut astăzi amendamentele nocive depuse de diferite grupuri parlamentare, mai ales PSD, în special cele privind spațiile verzi. Sunt o nenorocire, se încearcă modificarea legii astfel încât să se fure cu legea în mână. Cei care au dobândit terenuri care sunt spații verzi – și care au știut atunci când le-au cumpărat că sunt spații verzi – încearcă acum, prin aceste amendamente, să le transforme în construibil și, implicit, să le crească valoarea de 3-4 ori. Mai sunt și alte nenorociri, precum supraetajarea în afara documentației de urbanism. Este un șmen făcut de unii de mult timp și care trebuie să înceteze. Vorbind apoi strict de București, sunt primar de sector, dar nu consider că PUZ-urile ar trebui să fie aprobate de sectoare. Acestea trebuie să rămână la Primăria Generală, ele țin de facilitățile pe care le oferă un oraș în întregul lui și nu trebuie să aibă ca beneficiar un privat”, declară primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Dezbaterile în Comisia condusă de deputatul PSD Marius Budăi vor continua, dar fără să mai fie invitați reprezentanții ONG-urilor.

Se va constitui un grup de lucru închis cu doi sau trei parlamentari de la grupurile parlamentare și reprezentanții ministerelor. Niciun organism profesional nu va participa, nu vor fi transmise dezbaterile. Vom vedea cum vor evolua dezbaterile, dar după amendamentele pe care PSD le-a împins la Senat, sunt sceptic că vor ține cont de interesul cetățenilor. Mă aștept și la varianta ca, în cazul în care deficitul de imagine se va accentua și va amenința planul lui Marcel Ciolacu de a candida la președinție, să încerce să mute toate prevederile nocive legate de spațiile verzi pe o altă lege aflată în dezbatere parlamentară, una care vizează legea spațiilor verzi”, precizează Alin Apostol, deputat USR și membru în Comisia pentru administrație.

Printre modificările nocive propuse de PSD și susținute de PNL se numără cele prin care spațiile verzi private să devină mai ușor construibile. Totodată, spațiile prezente în documentațiile de urbanism ca spații verzi – inclusiv, de exemplu, parcările – să devină automat construibile.

De asemenea, PSD și PNL vor să legalizeze imobilele construite ilegal: fie fără autorizație de construcție, fie cu autorizație, dar cu nerespectarea indicatorilor urbanistici. Nu în ultimul rând, PSD și PNL vor să permită supraetajarea cu 20% în plus față de suprafața construită desfășurată. Adică, o clădire cu 10 etaje să poată avea încă două etaje în plus fără autorizație de construire.