Consiliile locale și consiliile județene vor putea, în continuare, să țină la sertar cât vor inițiativele cetățenești în condițiile în care proiectul USR prin care autoritățile locale sunt obligate să dezbată și să voteze inițiativele în maximum 40 de zile a fost respins de PSD și PNL în plenul Camerei Deputaților.
În forma actuală, Codul administrativ nu prevede un termen în care o inițiativă cetățenească să fie dezbătută și votată în consiliile locale sau județene, drept pentru care sunt numeroase situațiile în care autoritățile locale ignoră pur și simplu voința cetățenilor. Proiectul USR, inițiat de senatorii Radu Mihail și Remus Negoi, vine să corecteze această situație, instituind un termen de 40 de zile, suficient de mare pentru ca aparatul administrativ al primăriei sau consiliului județean să poată documenta și pune pe ordinea de zi a ședințelor de comisii și plen respectivele inițiative cetățenești.
„Proiectul respins presupune o modificare destul de simplă a Codului Administrativ, dar care trebuia făcută de foarte mult timp, în condițiile în care, de multe ori, administrațiile locale uită că au fost alese ca să rezolve problemele cetățenilor. Din interese obscure, sunt primari care ignoră miile de semnături strânse de la cetățeni pentru diferite proiecte, aşa cum se întâmplă la Mangalia în cazul Pădurii Comorova. Or, aleșii locali sunt în slujba cetăţenilor, iar iniţiativele venite de la cetăţeni nu trebuie ignorate. Implicarea societăţii civile în actele decizionale ale administraţiei publice reprezintă un act necesar în dezvoltarea societăţii”, declară senatorul USR Remus Negoi, co-inițiator al proiectului de lege.
Proiectul de completare a Codului administrativ a fost depus, în mai 2023, la inițiativa filialei USR Mangalia, în contextul în care Primăria Mangalia a blocat inițiativa cetățenească pentru salvarea Pădurii Comorova, singura pădure costieră din România. Deși este semnată de mii de cetățeni, inițiativa e ignorată de aproape 3 ani, motiv pentru care a fost sesizată instanța.
„Respingerea proiectului USR este o greșeală și denotă o lipsă de respect față de cetățeni. Avem cetățeni care strâng semnături pentru un proiect de hotărâre de consiliu local sau de consiliu județean, se depune proiectul pentru ca, apoi, el să fie ținut la sertar. Proiectul poate fi amânat sau modificat, dar să nu fie pus pe ordinea de zi arată că cei care fac parte din consiliu nu-i reprezintă pe cetățeni”, precizează deputata USR Oana Murariu.
După respingerea din Camera Deputaților, proiectul intră în dezbaterea Senatului.