În timp ce școlile se prăbușesc peste elevi și toate statisticile internaționale scot în evidență situația tot mai gravă a învățământului din România, PSD și PNL au făcut astăzi scut în jurul ministrului Ligia Deca. Au respins moțiunea USR dovedind, încă o dată, că uită obligațiile pe le au față de profesori, elevi și părinți.
„Doamna Deca și-a început mandatul de ministru făcând o plecăciune în fața celei mai mari catastrofe a României, Klaus Iohannis. Doamna Deca își va termina mandatul la fel de dezastruos, în genunchi. PNL, condus de un plagiator, a votat pentru menținerea impostorilor în funcții cheie într-un minister aflat la pământ. Rușine PSD și PNL pentru votul de astăzi. Sub conducerea Deca-Iohannis, învățământul românesc este îngropat sub dărâmături”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Prin votul dat astăzi asupra moțiunii USR, coaliția PSD-PNL nu doar că nu a luat act de incapacitatea ministrului Ligia Deca de a implementa reformele necesare în Educație, dar a respins și solicitările USR de accelerare a reformelor prevăzute în PNRR, de majorare a salariilor profesorilor conform OUG 57/2023 și de asigurare a derulării Programului Național Masă Sănătoasă pentru un milion de copii în anul școlar 2023-2024, așa cum este stabilit în legea învățământului preuniversitar.
Ministrul Ligia Deca a picat examen după examen, reprezintă încununarea eșecului președintelui Klaus Iohannis și al României sale „educate”. Nu a rezolvat niciuna dintre problemele majore ale sistemului de învățământ, dar s-a priceput să cosmetizeze raportul privind rezultatele PISA și să prezinte în batjocură situația României „reziliente” în rămânerea pe penultimul loc în Uniunea Europeană.
Dacă ar fi avut onoare, Ligia Deca ar fi trebuit să-și prezinte demisia în cel puțin trei ocazii, cea mai recentă fiind rezultatele catastrofale de la testele PISA și încercarea de măsluire a lor. Celelalte ocazii au fost adoptarea legilor Educației, care nu sunt altceva decât maculatură, respectiv greva profesorilor, soldată cu încă o minciună de creștere a salariilor din învățământ.
Cea mai recentă minciună și sfidare a profesorilor, elevilor și părinților o reprezintă nealocarea în 2024 a 15% din bugetul general consolidat, așa cum prevăd chiar legile Educației Deca-Iohannis.