Deputata USR Diana Buzoianu a organizat, de Ziua Internațională a Pădurilor, la Parlament, o masă rotundă cu tema „Uniți pentru Păduri – Dialog și Acțiune”, alături de reprezentanți ai societății civile și de studenți.
România pierde miliarde de euro din cauza tăierilor ilegale de păduri, iar românii plătesc cu sănătatea lor munții de bani făcuți de mafia lemnului, a atras atenția deputata USR.
Studenții, reprezentanții societății civile și ai mediului academic au tras un semnal de alarmă în privința problemelor legate de Noul Cod Silvic, care nu ține cont de Strategia Națională pentru Păduri 2030 și nu e bazat pe dezbateri reale cu reprezentanții societății civile.
„Multe proiecte legislative care își propun să protejeze pădurile sunt blocate pentru că majoritatea PSD-PNL a ignorat ani de zile aceste probleme, dacă nu a chiar câștigat direct de pe urma mafiei lemnului. Noi, USR, continuăm să luptăm pentru o Românie verde!”, a spus deputata Diana Buzoianu, vicepreședinta comisiei de mediu și echilibru ecologic a Camerei Deputaților.
În ciuda blocajelor PSD-PNL, USR a muncit în ultimii 3 ani ca să salveze pădurile României. Proiectele USR pentru protejarea pădurilor au în vedere:
- protejarea arborilor remarcabili, proiect votat de Parlament și devenit lege;
- înființarea DNA-ului pădurilor, care să aibă resurse alocate, procurori și personal auxiliar specializați pe infracțiuni de mediu;
- accesul liber în păduri pe propria răspundere, fără a fi condiționat de existența unor drumuri marcate;
- protejarea centurii verzi a Bucureștiului, prin limitarea exploatării fondului forestier de pe raza județului Ilfov, astfel încât să nu mai fie permise tăierile de arbori din aceste păduri în scop economic;
- transparentizarea procedurii de elaborare a amenajamentelor silvice, supunerea acestora la dezbatere publică și publicarea pe site-urile autorităților competente;
- suplimentarea atribuțiilor jandarmilor pentru a putea opri transporturi de lemne.