Liderii Alianței Dreapta Unită, Cătălin Drulă, Eugen Tomac și Ludovic Orban, au organizat o conferință de presă la Cluj-Napoca, în cadrul căreia au fost prezentați candidații Dreapta Unită la Primăria Cluj-Napoca și la președinția Consiliului Județean: Viorel Băltărețu (USR) și Adrian Oros (Forța Dreptei).
În cadrul conferinței de presă, Cătălin Drulă, președintele USR și liderul opoziției, a subliniat nevoia urgentă de schimbare la nivel local și național, criticându-l pe primarul Clujului, Emil Boc, pentru eșecul în implementarea proiectelor majore precum metroul și centura metropolitană.
„Am venit la Cluj cu o întrebare pentru domnul Emil Boc: unde sunt metroul și centura metropolitană? Deși USR a asigurat finanțarea, aceste proiecte vitale pentru clujeni nu au mai fost realizate. Ambele proiecte sunt în pericol să nu mai fie realizate și finanțarea riscă să fie pierdută. Ne-am săturat cu toții în România de acești edili învechiți care reușesc să facă maximum câteva străduțe și ceva PR, dar când e vorba de mari proiecte rămân la stadiul de vorbe”, a declarat Cătălin Drulă.
Președinte USR a vorbit și despre miza alegerilor din 9 iunie: „Aceste alegeri sunt despre a opri alianța malefică PSD-PNL, care a capturat administrația din România atât la nivel central, cât și local. PSD și PNL ne-au livrat doar vorbe și minciuni. Avem o guvernare dezastruoasă pentru economie, cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, un deficit bugetar record. Se împrumută galopant pentru a-și da șpăgi, în timp ce mediul privat suferă”.
„Am reușit în timp scurt să unim cele mai curajoase energii de dreapta din societate și să dăm naștere alianței Dreapta Unită. Dorința noastră de a ne opune dorinței lui Iohannis și Ciolacu de a pesediza România este puternică. În spatele perdelei de fum pe care o numesc stabilitate se ascunde o înțelegere de tip mafiot: își împart țara cum împart cartelurile zonele unde distribuie droguri. Românii trebuie să știe că pe 9 iunie se va da bătălia cea mare! Îi invităm pe 9 iunie pe români alături de noi, de Dreapta Unită”, a declarat Eugen Tomac, președintele PMP.
„Am anunțat ieri că avem candidați comuni la alegerile din 9 iunie. Astăzi i-am prezentat pe primii, la Cluj-Napoca. Tratăm cu mare seriozitate viitorul Clujului. Suntem împreună pentru a oferi o alternativă serioasă, o alternativă credibilă, o alternativă care vine cu soluții care stau în picioare, o alternativă onestă și cinstită la ceea ce se întâmplă în Cluj de 20 de ani – blatul dintre Boc, Tișe și PSD. Sunt unii care vor să rămână stăpânii Clujului, dar oamenii să spună la vot dacă își doresc schimbarea, dacă își doresc să nu mai bată pasul pe loc. Aici nu s-a construit niciun spital, nici centură. Oamenii cu gândire liberală să nu se mai lase păcăliți de Boc, primarul PSD”, susține Ludovic Orban, președinte Forța Dreptei.
„Avem nevoie de o guvernare de dreapta, care să aibă respect față de banul public. În 2024, se va da această luptă între cei care vor să ne țină în trecut și cei care vor o Românie modernă”, a conchis Cătălin Drulă.