Stelian Ion: PSD-PNL creează un precedent foarte periculos cu așa-zisa rectificare a Legii CSM. Ne vom trezi cu legi modificate peste noapte

Stelian Ion: PSD-PNL creează un precedent foarte periculos cu așa-zisa rectificare a Legii CSM. Ne vom trezi cu legi modificate peste noapte

Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției, acuză PSD-PNL că modifică legi direct în Monitorul Oficial, peste Parlament, ceea ce este un abuz grosolan, o operațiune vădit ilegală și neconstituțională. În Monitorul Oficial 989 din 31 octombrie a fost publicată o rectificare la capitolul privind organizarea Inspecției Judiciare din Legea privind Consiliul Superior Citește mai multe…

Eșecul cadastrării gratuite. Deputatul USR Radu Molnar îi cere explicații ministrului Dezvoltării

Eșecul cadastrării gratuite. Deputatul USR Radu Molnar îi cere explicații ministrului Dezvoltării

Deputatul USR Radu Molnar îi cere ministrului Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea, explicații cu privire la rezultatul dezastruos al cadastrării generale gratuite a proprietăților din România, proces realizat în proporție de nici 10%, în ciuda faptului că au fost alocate fonduri – europene, dar și de la bugetul public – de peste 1 miliard de euro. Citește mai multe…

Primarul Allen Coliban: PNL a propus un torționar la gestionarea patrimoniului

Primarul Allen Coliban: PNL a propus un torționar la gestionarea patrimoniului

PNL a propus numirea unui torționar securist în consiliul de administrație al societății municipale RIAL care se ocupă de gestionarea patrimoniului din Brașov, atrage atenția primarul USR Allen Coliban. Este vorba de fostul maior de Securitate Nicolae Paraschiv. Propunerea a fost făcută în ședința de consiliu local de marți, 31 octombrie, dar primarul USR Allen Citește mai multe…

PSD se laudă cu un plan pentru copii întârziat de un an și jumătate. România, ultima țară care îl trimite la Bruxelles

PSD se laudă cu un plan pentru copii întârziat de un an și jumătate. România, ultima țară care îl trimite la Bruxelles

Guvernul PSD-PNL se laudă de două ori – și în octombrie 2022 și la final de octombrie 2023 – cu trimiterea către Bruxelles a planului național de luptă contra excluziunii sociale a copiilor. Adevărul este că România e ultima țară care trimite planul, iar Ministerul Familiei toacă bani degeaba. „Termenul era martie 2022. Apoi, în Citește mai multe…

Inițiativele cetățenești, ignorate de PSD și PNL. Proiectul USR, respins în Camera Deputaților

Inițiativele cetățenești, ignorate de PSD și PNL. Proiectul USR, respins în Camera Deputaților

Consiliile locale și consiliile județene vor putea, în continuare, să țină la sertar cât vor inițiativele cetățenești în condițiile în care proiectul USR prin care autoritățile locale sunt obligate să dezbată și să voteze inițiativele în maximum 40 de zile a fost respins de PSD și PNL în plenul Camerei Deputaților. În forma actuală, Codul Citește mai multe…

Cătălin Drulă: Documente oficiale arată hoția lui Lucian Bode

Cătălin Drulă: Documente oficiale arată hoția lui Lucian Bode

Documentele recent furnizate de la Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor, la solicitarea președintelui USR, Cătălin Drulă, evidențiază ilegalitățile comise de Lucian Bode și o neglijență gravă în gestionarea fondurilor publice. Aceste documente oficiale arată că nu au fost solicitate fonduri europene pentru achiziția BMW-urilor lui Lucian Bode de la firma prietenului președintelui Iohannis, creând Citește mai multe…

Claudiu Năsui: PSD și PNL au arătat că sunt pentru sărăcirea românilor

Claudiu Năsui: PSD și PNL au arătat că sunt pentru sărăcirea românilor

Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, acuză PSD și PNL că, prin votul dat astăzi la moțiunea simplă depusă de USR și Forța Dreptei împotriva ministrului Marcel Boloș, partidele din coaliția de guvernare nu au făcut decât să arate că susțin politica de sărăcire a românilor și a României. Intervenția integrală: „Prin Citește mai multe…

USR: Senatorii PSD-PNL vor să saboteze din nou alegerile din diaspora

USR: Senatorii PSD-PNL vor să saboteze din nou alegerile din diaspora

Coaliția PSD-PNL că vrea să saboteze din nou votul românilor din diaspora la alegerile din 2024. Senatul a respins, luni, o inițiativă USR care îmbunătățea procesul alegerilor din străinătate prin desfășurarea votului pe durata a două zile și introducerea votului prin corespondență. Inițiativa mai prevedea deschiderea unor secții de votare suplimentare la solicitarea comunităților și Citește mai multe…

USR: Pentru PSD, PNL și AUR contează banii, nu numărul îngrijorător de tineri care fumează

USR: Pentru PSD, PNL și AUR contează banii, nu numărul îngrijorător de tineri care fumează

Senatorii PSD, PNL și AUR au votat împotriva inițiativei legislative USR care interzice reclamele la toate produsele din tutun, inclusiv la produsele noi din tutun încălzit, pe lângă reclamele la țigările clasice, care sunt deja interzise în UE. Deputatul USR Adrian Wiener atrage atenția că 30% dintre adolescenții din România fumează, un număr cu mult Citește mai multe…